Planul de pace pentru Orientul Mijlociu. Donald Trump va prezenta astăzi documentul

62100136
AFP

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, urmează să îşi prezinte planul de pace pentru Orientul Mijlociu, pregătit timp de trei ani, relatează Reuters.

Donald Trump s-a întâlnit separat la Casa Albă, luni, cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, şeful partidului de dreapta Likud, şi pe fostul comandant al forţelor armate israeliene, Benny Gantz, lider al alianţei de centru Albastru şi Alb şi al opoziţiei.

„Aţi fost cel mai mare prieten pe care Israelul l-a avut la Casa Albă”, i-a transmis Netanyahu lui Trump.

Donald Trump va prezenta marți planul de pace pentru Orientul Mijlociu

 

Donald Trump a reafirmat luni că are încredere în planul său de pace pentru Orientul Mijlociu, cu prilejul întâlnirii la Casa Albă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, şi a anunţat că va prezenta textul propunerii marţi la prânz.

„Îl vom anunţa mâine la (ora locală) 12.00 (17.00 GMT). Vom prezenta un plan. Vom vedea dacă prinde sau nu. Dacă prinde va fi grozav, iar dacă nu prinde putem trăi şi cu asta”, a spus Trump.

„Credem că în cele din urmă vom avea sprijinul palestinienilor. Dar vom vedea. Dacă-l vom avea, va fi un omagiu extraordinar pentru toţi cei implicaţi, iar dacă nu-l vom avea, viaţa merge înainte”, a mai afirmat el la Casa Albă, menţinând că are sprijinul unor state arabe, pe care nu le-a numit.

„Este prea bun pentru ei. Fără ei nu avem un acord şi asta este OK, nu trăiesc bine. După cum ştiţi, am tăiat ajutorul pentru palestinieni”, a mai spus Trump, caracterizându-şi planul drept „o sugestie între Israel şi palestinieni”.

Palestinienii au refuzat să coopereze cu SUA la planul de pace

 

Palestinienii au refuzat să colaboreze cu Statele Unite în legătură cu planul de pace. Ei au respins un plan economic în valoare de 50 de miliarde de dolari prezentat anul trecut în sprijinul economiei palestiniene şi a statelor arabe din regiune.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, nu a fost invitat la prezentarea planului de pace.

Diplomatul palestinian Saeb Erekat, care a negociat înţelegerile cu Israelul cunoscute ca acordurile de la Oslo, din 1993 şi 1995, şi a fost negociator-şef până în 2003, a apreciat că propunerea lui Trump, considerată de israelieni „acordul secolului”, este de fapt „escrocheria şi frauda secolului”.

Un purtător de cuvânt al lui Abbas a lăsat să se înţeleagă că dacă Netanyahu îşi va pune în practică intenţia de a anexa unilateral terenuri din Cisiordania, palestinienii vor denunţa unilateral acordul din 1993. Mai multe facţiuni palestiniene au anunţat că vor organiza o „zi a furiei” când va fi publicat planul lui Trump.

În ce constă planul de pace pentru Orientul Mijlociu

 

La conturarea planului au contribuit doi consultanţi de rang înalt ai Casei Albe: Jared Kushner - care este şi ginerele lui Trump - şi Avi Berkowitz, precum şi Jason Greenblatt, care a demisionat toamna trecută din echipa preşedintelui.

Potrivit Reuters, documentul are peste 50 de pagini şi trebuie să se refere la unele din cele mai dificile probleme dintre palestinieni şi israelieni; printre altele, statutul Ierusalimului, revendicat de Israel drept capitală unică, în timp ce palestinienii doresc ca partea de est a oraşului să fie viitoarea lor capitală.

Scurgeri de informaţii despre plan în presa din Israel conturează o poziţie în acord cu extrema dreaptă israeliană, arată dpa.

Joia trecută, la bordul aeronavei prezidenţiale cunoscute ca Air Force One, Trump a mărturisit presei că este nerăbdător să îşi prezinte realizarea în materie de politică externă.

Planul ar fi trebuit să fie dezvăluit anul trecut, însă momentul a fost amânat din cauza crizei politice din Israel.

Armata israeliană îşi întăreşte prezenţa în Valea Iordanului 

 

Armata israeliană a comunicat marţi că şi-a întărit prezenţa în Valea Iordanului, zonă strategică din Cisiordania ocupată, un anunţ ce survine cu puţin timp înaintea prezentării planului de pace american pentru Orientul Mijlociu, transmite AFP.

„În urma unei evaluări a situaţiei de către forţele armate israeliene, s-a decis desfăşurarea de întăriri în Valea Iordanului cu trupe de infanterie”, a informat armata într-un comunicat.

Conform palestinienilor şi unor media israeliene, planul cuprinde recunoaşterea oficială a Ierusalimului drept capitală unică a Israelului, anexarea coloniilor israeliene şi a Văii Iordanului, o zonă agricolă şi strategică reprezentând în jur de 30% din Cisiordania ocupată.

Armata nu a precizat numărul soldaţilor suplimentari desfăşuraţi în Valea Iordanului, controlată deja de Israel, dar a cărei anexare a fost promisă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu în septembrie 2019, înaintea alegerilor legislative pe care acesta nu a reuşit să le câştige.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62106339
Gestul surprinzător făcut de Paulo Coelho după moartea lui Kobe Bryant: Nu avea niciun sens fără el

Kobe Bryant şi scriitorul Paulo Coelho au lucrat împreună la o carte pentru copii, însă autorul "Alchimistului" a spus că a şters draftul după moartea lui Bryant, scrie The Hollywood Reporter.

62106587
Un român a fost prins cu 30 de telefoane furate ascunse în colanți, la un concert

Poliția olandeză a găsit 30 de telefoane mobile în colanții unui român, în timpul unui concert rock, după ce mai multe persoane au raportat că le-au fost furate dispozitivele, relatează BBC.

62106529
UE activează mecanismul de alertă rapidă în cazul coronavirusului

Uniunea Europeană a activat marţi sistemul intern de alertă rapidă, pentru a distribui informaţiile despre răspândirea coronaviruslui apărut în China, după ce s-au semnalat îmbolnăviri în Franţa şi Germania, transmite dpa.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.