Pfizer începe studiile clinice pentru un medicament împotriva Covid-19. Cum va fi administrat

62180799
Shutterstock

Compania farmaceutică Pfizer a început testele clinice pentru un medicament antiviral împotriva COVID-19, administrat pe cale orală şi care ar putea fi prescris pacienţilor la primele semne de infectare, relatează marţi Reuters.

Compania americană, care a produs împreună cu cea germană BioNTech primul vaccin anti-COVID-19 autorizat în SUA, afirmă că acest medicament candidat a avut în studiile de laborator o acţiune puternică împotriva virusului SARS-CoV-2.

Medicamentul testat, denumit PF-07321332, este un inhibitor de protează care previne replicarea virusului în celule. Administraţi singuri sau în combinaţie cu alte antivirale, inhibitorii de protează s-au dovedit eficienţi în tratarea afecţiunilor provocate de alţi viruşi, cum ar fi HIV sau hepatita cu virus C, notează compania Pfizer.

Ea consideră că această clasă de molecule poate oferi tratamente anti-COVID-19 bine tolerate, întrucât actualele tratamente care funcţionează pe aceleaşi principii nu au stârnit temeri privind siguranţa.

Compania Pfizer studiază de asemenea un antiviral administrat intravenos în teste clinice preliminare pe pacienţi COVID-19 spitalizaţi. Cele două tratamente studiate, cel oral şi cel intravenos, ''pot crea o paradigmă de tratament care să completeze vaccinarea în cazurile în care boala totuşi survine'', spune Mikael Dolsten, Chief Medical Officer la Pfizer.

Medicamentul candidat al Pfizer se află în urma a două tratamente antivirale aflate în prezent în studii clinice de etapă intermediară, primul fiind dezvoltat de Merck & Co împreună cu Ridgeback Bio, iar celălalt de Roche Holding şi Atea Pharmaceuticals.

Remdesivirul, produs de Gilead Sciences, este deocamdată singurul tratament anti-COVID-19 aprobat în SUA de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA). Această agenţie a dat autorizaţia de urgenţă şi pentru terapia combinată cu anticorpi dezvoltată de Eli Lilly, bazată pe combinaţia a doi anticorpi, bamlanivimab şi etesevimab, şi de asemenea pentru terapia cu anticorpi produsă de Regeneron.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62175273
Joe Biden cere interzicerea puştilor de asalt după masacrul din Colorado
Preşedintele american Joe Biden a cerut marţi interzicerea puştilor de asalt şi măsuri mai aspre de control al armelor după atacul armat soldat de luni cu zece morţi în Colorado, relatează Reuters şi AFP.
62180628
Cel puțin zece persoane, printre care un polițist, ucise într-un schimb de focuri la un supermarket din Colorado
Tragedie la un supermarket din Colorado. Cel puțin zece persoane, printre care un polițist, au fost ucise într-un schimb de focuri.
62170593
Cele mai ample proteste din istoria Rusiei, anunțate de susținătorii lui Navalnîi. Când vor avea loc
Colaboratorii disidentului rus Aleksei Navalnîi au anunţat marţi că intenţionează să organizeze în această primăvară cele mai ample proteste anti-Kremlin din istoria modernă a Rusiei, informează Reuters.