Pfizer a cerut autorizarea de urgenţă a pastilei sale anti-COVID în SUA. Poate fi luată acasă după primele simptome

62223006
Profimedia

Compania Pfizer a anunţat marţi că a cerut autorizarea de urgenţă în SUA a pastilei sale anti-COVID-19, un tratament foarte aşteptat pentru că poate fi administrat cu uşurinţă acasă în primele zile după apariţia simptomelor, în caz de contaminare.

Pfizer a depus cererea sa pentru autorizarea acestui tratament antiviral la Agenţia pentru Medicamente a Statelor Unite (FDA), a anunţat gigantul farmaceutic într-un comunicat.

La începutul lunii noiembrie, Pfizer, care comercializează deja împreună cu compania germană BioNTech unul dintre cele mai eficiente vaccinuri împotriva COVID-19, a dezvăluit că antiviralul său oral PF-07321332, care va fi comercializat sub numele de Paxlovid, a demonstrat o eficienţă de 89% în prevenirea riscului de spitalizare sau de deces dacă este administrat în primele trei zile de la apariţia simptomelor, conform rezultatelor intermediare ale studiilor clinice.

Testele au fost întreprinse de Pfizer pe persoane adulte cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii COVID-19. Acestea au ingerat medicamentul o dată la fiecare 12 ore, timp de cinci zile.

Washington Post a informat marţi că executivul american intenţionează să anunţe săptămâna aceasta achiziţionarea a 10 milioane de tratamente antivirale.

Pfizer a anunţat că va investi până la 1 miliard de dolari în fabricarea şi distribuirea de Paxlovid.

Şi laboratorul american Merck a dezvoltat un tratament antiviral, molnupiravir, autorizat la începutul lui noiembrie într-o primă ţară, Regatul Unit.

Un comitet al FDA urmează să se reunească pe 30 noiembrie pentru a se pronunţa asupra cererii de autorizare a tratamentului Merck în SUA. Washingtonul a achiziţionat deja 3,1 milioane de tratamente Merck.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62225051
Turiștii au reapărut la Roma. Rezervările sunt la jumătate față de perioada dinaintea pandemiei
În timp ce alte țări se pregătesc să introducă noi măsuri restrictive, pe străzile Romei turiștii se plimbă nestingheriți. Este drept... e vorba doar de persoanele vaccinate.
62224677
Ploile fără precedent au provocat atacurile scorpionilor din Egipt. Care este explicația
Patru persoane au murit în sudul Egiptului, regiune afectată în ultimele zile de ploi abundente, fără precedent în ultimii 11 ani, şi care au determinat o recrudescenţă a înţepăturilor de scorpion.
62225045
O româncă de origine israeliană a câștigat concursul „Miss Supraviețuitoare a Holocaustului”
Salina Steinfeld, o româncă de origine israeliană, în vârstă de 86 de ani, a câștigat, marți, concursul „Miss Supraviețuitoare a Holocaustului”, organizat în Ierusalim, transmite Reuters.