El a declarat că presupusa campanie de denigrare, care, potrivit lui, a fost amplificată și de rețelele de extremă dreaptă, a fost determinată, în parte, de opoziția Madridului față de războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu, potrivit News.ro.
Sánchez a indicat drept factor declanșator al evenimentelor „denaturarea” și difuzarea pe rețelele sociale a știrii false privind hotărârea Curții Supreme spaniole referitoare la traversarea înot a frontierei. Atât Rusia, cât și Israelul au răspândit și amplificat dezinformarea legată de intrarea în masă a migranților în exclava spaniolă din Africa de Nord, Ceuta, luna trecută, a acuzat prim-ministrul Pedro Sánchez, citând o cercetare realizată de organismul de politică externă al Uniunii Europene, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE).
„După 30 și 31 iulie, s-au răspândit zvonuri și dezinformări pe rețelele sociale legate atât de Rusia, cât și de Israel, precum și de o mișcare internațională de extremă dreaptă care folosește întotdeauna migrația nu doar pentru a ataca Spania, ci și pentru a ataca Europa și a o diviza”, a declarat Sánchez la postul de radio Cadena Ser.
El a afirmat că este „evident” că cele două țări au folosit criza pentru a critica guvernul spaniol, întrucât se aflau în dezacord cu Madridul în privința poziției sale față de războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu, relatează El País.
Prim-ministrul a exclus, de asemenea, orice responsabilitate a autorităților marocane în ceea ce privește afluxul brusc de migranți care au ajuns pe teritoriul spaniol. „Niciun serviciu de informații cu care guvernul spaniol cooperează în mod obișnuit nu ridică vreo îndoială, sau mai degrabă, nu sugerează vreun dubiu, cu privire la implicarea, într-un fel sau altul, a autorităților marocane”, a spus el.
Marea majoritate a celor aproximativ 70.000 de persoane care au intrat în Ceuta au fost, între timp, trimise înapoi în Maroc, potrivit autorităților spaniole.