Parlamentul din Peru refuză alegeri anticipate, în ciuda protestelor sângeroase. 5.000 de turiști, blocați în Machu Picchu

62310844
Profimedia

Parlamentul din Peru refuză să organizeze alegeri anticipate, principala solicitare a manifestațiilor violente din toată țara, soldate până acum cu 18 morți și sute de răniți. Între timp, 5.000 de turiști au rămas blocați în Machu Picchu.

 

Parlamentul peruan, care şi-a pierdut credibilitatea în ochii opiniei publice, a refuzat vineri să voteze organizarea de alegerile generale anticipate, în timp ce ţara este zguduită de o criză politică gravă, cu manifestaţii aspru reprimate, soldate cu 18 morţi, şi 5.000 de turişti blocaţi în celebra regiune Machu Picchu, transmite AFP.

Ministrul Educaţiei, Patricia Correa, şi ministrul Culturii, Jair Perez, şi-au anunţat demisia pe Twitter, invocând decesele unor persoane în timpul manifestaţiilor.

Eşecul proiectului de lege, introdus de un partid aflat în trecut în opoziţie faţă de preşedintele demis pe 7 decembrie, Pedro Castillo, o pune pe noua preşedintă Dina Boluarte într-o situaţie dificilă şi riscă să sporească mânia manifestanţilor, ale căror două principale revendicări sunt alegeri generale imediate şi dizolvarea Parlamentului.

18 morți peste 500 de răniți în urma protestelor din toată țara

Propunerea de a avansa scrutinul în decembrie 2023 din aprilie 2026 a primit doar 49 de voturi (era nevoie de 87 pentru o majoritate de 2/3 din cei 130 de deputaţi). Aprobarea acesteia ar fi scurtat mandatul deputaţilor.

Dina Boluarte, fosta vicepreşedintă care i-a succedat lui Pedro Castillo la conducerea statului, se angajase să avanseze alegerile pentru a încerca să pună capăt demonstraţiilor.

În cazul demisiei preşedintei, succesorul constituţional al acesteia este preşedintele Parlamentului, Jose Williams. Dacă acesta ar renunţa, preşedinţia ar reveni preşedintelui Curţii Supreme care ar trebui să organizeze noi alegeri.

Manifestaţiile au continuat vineri în special în Arequipa (sud), Huancayo (centru), Cuzco (sud-est), Ayacucho (sud) şi Puno (la graniţa cu Bolivia). Pe lângă dizolvarea Parlamentului şi alegeri, manifestanţii cer eliberarea lui Pedro Castillo şi demisia Dinei Boluarte.

Numărul morţilor a ajuns în prezent la 18, potrivit Ministerului Sănătăţii. Mai multe victime au fost ucise de gloanţe trase de poliţie şi armată. 147 de persoane au fost arestate, potrivit unui ONG pentru apărarea drepturile omului. Aproximativ 500 de persoane au fost rănite. Potrivit Ministerului Apărării, peste 300 dintre ei sunt membri ai forţelor de ordine.

Fostul președinte, arestat după ce a ordonat dizolvarea Parlamentului

"Acest lucru trebuie să înceteze", a declarat vineri preşedinta Boluarte."Să ne gândim la familiile noastre, la copiii noştri, la toţi peruvienii care au nevoie să trăiască în pace".

Pe 7 decembrie, preşedintele Pedro Castillo (53 de ani) a ordonat dizolvarea Parlamentului, care la scurt timp după aceea a votat, cu o mare majoritate, demiterea sa pentru "incapacitate morală". Castillo a fost arestat în timp ce încerca să se refugieze la ambasada Mexicului. Detenţia sa preventivă de şapte zile a fost prelungită la 18 luni de către Curtea Supremă.

Miercuri, guvernul a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, ceea ce autorizează intervenţia armatei. Joi, demonstranţii au încercat să preia controlul asupra aeroportului, dar au fost respinşi de armată.

Cinci aeroporturi au fost închise vineri dimineaţă în sudul ţării - Andahuaylas, Arequipa, Puno, Ayacucho şi Cuzco, capitala turistică a ţării. Cel din Cuzco s-a redeschis la începutul după-amiezii, ceea ce a permis începerea evacuării turiştilor blocaţi de criză, potrivit imaginilor difuzate de Ministerul Apărării.

5.000 de turiști blocați la Machu Picchu

Vineri dimineaţa, primarul oraşului Machu Picchu Darwin Baca a declarat pentru AFP că "5.000 de turişti" erau blocaţi în Cuzco.

În apropierea renumitei citadele incaşe, aproximativ 200 de turişti, în majoritate nord-americani şi europeni, au fost nevoiţi să părăsească zona pe jos, urmând linia de cale ferată pentru a ajunge la Ollantaytambo, la 30 km distanţă, unde îi aşteptau autocarele.

Trenul care leagă Machu Picchu de Cuzco, vechea capitală a Imperiului Incaş aflat la 110 km distanţă, este singura modalitate modernă de a ajunge la bijuteria turismului peruan.

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Zelenski, despre atacurile Rusiei soldate cu 3 morţi şi 10 răniţi: Ei au suficiente rachete, noi avem suficientă determinare

Preşedintele Volodimir Zelenski spune că atacurile de vineri ale Rusiei s-au soldat cu trei morţi şi 10 răniți la Krivoi Rog, unde o rachetă a lovit o clădire rezidenţială.

 

Dezastru natural în Malaezia: Cel puţin 21 de persoane, între care cinci copii, au murit într-o alunecare de teren

Cel puţin 21 de persoane, între care și cinci copii, şi-au pierdut viaţa după o alunecare de teren care a avut loc în Malaezia.  

Compania chineză TikTok își reduce operațiunile din Rusia din cauza cenzurii impuse de Moscova

Compania de social media TikTok a declarat vineri că îşi va reduce numărul angajaţilor din Rusia după ce a oprit servicii cheie pentru utilizatorii din această ţară la începutul anului, informează Reuters.

 

Recomandări
Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.

DIICOT a clasat dosarul fostului consilier al lui Traian Băsescu: „Sunteți mulțumit de numirile făcute, domnule Președinte?”

Fostul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu, vizat, luna trecută, de percheziţii într-un dosar în care se făceau cercetări pentru pornografie infantilă, a anunţat, joi, că DIICOT „a emis ordonanţă de clasare”, iar „dosarul «Pampers» a fost închis.

Român căutat de autoritățile daneze pentru omor, prins în Constanța. Este acuzat de o crimă înfiorătoare

Un român de 22 de ani pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare a fost reținut în Constanța. Era căutat de autoritățile din Danemarca și este bănuit într-un caz de omor.