Parfumuri de 4.500 de lire găsite sub fustele a patru românce, în UK. Metoda hoațelor

62015722

Patru femei de origine română, care au furat dintr-un magazin din Marea Britanie parfumuri în valoare de 4,500 lire sterline, pe care le-au ascuns sub fustele modificate special, au fost condamnate în total la peste 5 ani de închisoare.

Cele patru femei, care au în total 25 de copii, au intrat într-un magazin Boots din Hampshire, îmbrăcate în fustele lor ample, cu buzunare cusute pe interior, relatează Daily Mail.

Olga Mihai, 45 de ani, Reica Petre, 40 de ani, Carmen Stoica, 41 de ani și Cintariata Veriga, 35 de ani, au atras atenția agenților de securitate cu comportamentul lor suspect. Când acestea au ieșit din magazin, paznicii s-au uitat pe imaginile camerelor de supraveghere.

românce UK

Femeile au lucrat în echipă echipă: în timp ce una i-a distras atenția unui angajat, celelalte și-au umplut fustele cu parfumuri. Agenții de securitate au dat imediat alarma, iar poliția le-a reținut în scurt timp. Parfumurile au fost găsite în mașina în care erau și femeile. În fața instanței, cele patru s-au scuzat și au spus că au vrut să ofere parfumurile de Crăciun familiei.

 

Potrivit anchetatorilor, una din femei are 19 condamnări anterioare pentru furt. Cu toate acestea, instanța a ținut cont de faptul că cele trei au foarte mulți copii și a pronunțat pedepse destul de blânde.

S-a stabilit, de asemenea, că cele patru făceau parte dintr-o rețea mai vastă, specializată în furturi din magazine, care acționează în Marea Britanie de mulți ani. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62015610
Rusia renunță la legendarele arme Makarov și va dota armata cu ”Șarpele Boa”. Cum arată

Rusia va înlocui legendarele sale pistoale sovietice de tip Makarov în cadrul armatei şi poliţiei cu un nou tip de armă capabilă să funcţioneze până la temperaturi de minus 70 de grade Celsius.

62015276
Soldatul SAS, care s-a luptat cu teroriștii, e în pericol. Ce se va întâmpla cu el

Soldatul din trupele speciale britanice SAS care a luptat contra teroriștilor în timpul atacului din complexul hotelier din Kenya va fi repatriat din cauza temerilor legate de siguranța sa după ce chipul său a fost făcut public pe social media.

61920158
Anunț al Poliției Germane: ”Căutăm TIR românesc cu numărul DB”. Cum a fost văzut șoferul

Polițiștii germani au dat în urmărire un TIR românesc, cu cabina verde, a cărui număr de înmatriculare include indicativul județului Dâmbovița - DB.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.