Parchetul rus începe examinarea înregistrării video a decapitării cu cuţitul a unui militar ucrainean

62339461
StirilePROTV

Parchetul rus anunţă joi că a început examinarea unei înregistrări video în care un bărbat rusofon, în uniformă, decapitează cu cuţitul o persoană care pare să fie un prizonier ucrainean de război, relatează AFP.

”În vederea stabilirii autenticităţii acestui conţinut şi tragerii concluziilor (judiciare) care se impun, (videoul) a fost transmis organelor de investigaţie la examinare”, anunţă biroul procurorului pe canalul său de Telegram.

Această decizie este o etapă preliminară, care poate conduce - sau nu - la deschiderea unei anchete penale.

Anunţul parchetului este neobişnuit, în contextul în care Rusia dezminte de obicei imediat, în mod sistematic şi în bloc, orice acuzaţii de crime de război formulate împotriva armatei ruse în Ucraina - de exemplu execuţii sumare la Bucea.

Miercuri, după ce Kievul a acuzat membri ai forţelor ruse de decapitare, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat imaginile drept ”oribile”, însă a apreciat că ”autenticitatea” lor este încă de stabilit.

Parchetul rus relevă, în acest comunicat, că imaginile par să fi fost fimlate ”în vară” şi sugerează astfel că scena ar fi avut loc în 2022.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62312936
Kuleba: Toate oraşele ucrainene şi Crimeea trebuie să facă parte din nou din Ucraina
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a arătat, joi, că ţara sa nu şi-a schimbat poziţia şi exclude acceptarea unui eventual acord de pace cu Rusia care să lase Crimeea sau alte teritorii ucrainene ocupate de ruşi sub suveranitatea Moscovei.
62311868
Oamenii de știință au creat un elixir miraculos care ar putea vindeca mahmureala
S-ar putea ca în curând să vă puteți lua adio de la mahmureală, deoarece un grup de oameni de știință susține că a găsit un leac.  
62339444
Țările de Jos: Alertă cu bombă la Parlament. Clădirea a fost evacuată
Clădirea Parlamentului Țărilor de Jos a fost evacuată pentru scurt timp, joi după-amiază, în urma unei alerte cu bombă care s-a dovedit falsă, informează Reuters, citată de Agerpres.