Papa Leon al XIV-lea l-a primit pe Robert De Niro la Vatican. „Familia mea are origini italiene"

62589534
Profimedia

Papa Leon al XIV-lea l-a primit vineri la Vatican pe legendarul actor de la Hollywood Robert De Niro, informează ANSA.

Suveranul pontif, originar din Chicago, i-a spus actorului „Îmi pare bine să vă cunosc'' şi i-a strâns mâna. De Niro a răspuns ''Şi mie îmi pare bine''.

La finalul întâlnirii, papa Leon i-a dăruit actorului, celebru din filme precum „Godfather II'', „Raging Bull'' şi ''Goodfellas'', un rozariu.

Actorul american a primit joi seară cea mai înaltă distincţie civilă a Romei, Lupa Capitolina (Lupoaica de pe Capitoliu), din partea primarului local, Roberto Gualtieri.

„Familia mea are origini italiene", a declarat starul american, în vârstă de 82. El le-a mulţumit oficialităţilor italiene pentru această decoraţie, ce i-a fost înmânată în cadrul unei ceremonii organizate la Roma.

Robert De Niro, unul dintre marii actori ai Hollywood-ului

Unul dintre cei mai mari actori ai Hollywood-ului, Robert De Niro s-a născut la 17 august 1943 în Manhattan, New York, având părinţi artişti.

La vârsta de 10 ani şi-a făcut debutul pe scenă în piesa „Vrăjitorul din Oz'', după care la scurt timp a fost acceptat la prestigioasa High School of Music and Art, instituţie de renume specializată în arte vizuale, însă a constatat că nu i se potriveşte acest mediu şi a mers la o şcoală publică.

Întrebat fiind într-un interviu pentru revista Interview ce anume l-a determinat să se apuce de actorie şi de la ce vârstă a conştientizat acest lucru, actorul a replicat că în jurul vârstei de 10 ani au apărut primele semne pentru îmbrăţişarea unei astfel de meserii, însă nu îşi aminteşte ce anume l-a determinat să aleagă această „artă'', adăugând că întotdeauna a fost curios.

A primit în 1975 un Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar pentru interpretarea din filmul „The Godfather: Part II''. Pentru acest rol a fost nevoit să înveţe dialectul sicilian al limbii italiene.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62589533
Teheranul ar urma să fie evacuat din lipsa apei. Secetă apocaliptică în capitala cu 10 milioane de locuitori a Iranului
Capitala Iranului, Teheran, riscă să fie evacuată din cauza penuriei de apă dacă nu plouă până la sfârşitul anului, a avertizat vineri preşedintele iranian Massoud Pezeshkian într-un discurs televizat, informează AFP.  
62589520
Donald Trump vorbește în termeni elogioși despre România: ”Îmi place foarte mult de poporul român. E un popor minunat” VIDEO
Donald Trump a declarat vineri la Casa Albă că îi ”place foarte mult de poporul român”. ”E un popor minunat”, a spus președintele SUA în conferința de presă pe care a ținut-o alături de premierul maghiar Viktor Orban.  
62589521
Donald Trump l-a primit pe Viktor Orban la Casa Albă. Președintele SUA: „El a avut dreptate în ce priveşte imigraţia”
Donald Trump a îndemnat vineri Uniunea Europeană să „respecte” Ungaria şi pe prim-ministrul Viktor Orban, care i s-a plâns de sancţiunile financiare impuse Budapestei de UE pentru politicile sale în domeniul migraţiei, transmite AFP.