Papa Francisc, omagiu pentru pescarii care curăță marea: „Poate deveni un model”

62100763
Getty

Papa Francisc a adus un omagiu sâmbătă, la Vatican, pescarilor care curăţă marea recuperând deşeurile prinse în plasele lor în vederea reciclării acestora şi a îndemnat ca acest model să fie preluat în întreaga lume, relatează AFP.

"Aş dori să-mi exprim recunoştinţa pentru curăţarea apelor mării", le-a spus Suveranul Pontif pescarilor din San Benedetto del Tronto, un oraş din centrul Italiei, situat pe ţărmul Mării Adriatice, care colectează voluntar deşeuri şi apoi le sortează astfel încât să poată fi reciclate, transmite Agerpres.

"Această iniţiativă este foarte importantă atât din cauza cantităţii mari de deşeuri, în special din plastic, pe care le-aţi recuperat, cât şi - aş spune mai presus de toate - pentru că poate fi şi deveni un model preluat în alte regiuni din Italia şi din străinătate", a mai spus papa Francisc.

Pescarii pe care papa i-a întâlnit la Vatican adună în fiecare săptămână în plasele lor aproximativ o tonă de deşeuri, dintre care 60% sunt de plastic.

Se estimează că 80% dintre deşeurile din oceane provin de pe uscat, iar restul de 20% provin din transporturi maritime şi din industria pescuitului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62104787
Atentat cu vehicul-capcană vizând cetăţeni turci, comis în Somalia de gruparea islamistă al-Shabaab
Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite într-un atentat sinucigaş cu vehicul-capcană, sâmbătă, în capitala Somaliei, Mogadiscio, au anunţat autorităţile.
62096616
Un grup de protestatari din Franța a încercat să saboteze o ieşire la teatru a preşedintelui Macron
Protestatari care se opun modificărilor propuse de guvernul francez în sistemul de pensii au încercat să forţeze intrarea într-un teatru din Paris, unde preşedintele Emmanuel Macron asista la un spectacol împreună cu soţia sa.
61923001
Noi măsuri după atacul de la baza militară din SUA. Ce se va întâmpla cu militarii străini
Pentagonul a anunţat noi restricţii cu privire la accesul militarilor străini la arme în bazele militare americane, după ce un ofiţer saudit a ucis trei marinari americani la o bază navală din Florida, luna trecută, conform Reuters.