”Pacea rapidă”, promisă de Trump în Ucraina, întârzie să apară. Purtătorul de cuvânt al lui Putin: ”Chestiunea e complexă”

×
Publicitate

Volodimir Zelenski transmite că Ucraina e gata să cumpere sisteme antirachetă Patriot, de care are nevoie disperată.

Președintele ucrainean a lansat acest mesaj în timpul unei vizite în orașul său de baștină, unde nouă copii au murit într-un atac rusesc cu rachetă.

Între timp, Donald Trump a cerut Rusiei „să facă ceva” și, în același spirit, și-a trimis consilierul de încredere în Rusia, pentru a discuta cu Vladimir Putin.

Steve Witkoff - trimisul special al lui Donald Trump - a fost primit de Vladimir Putin la Biblioteca prezidențială din Sankt Petersburg. Camerele au filmat o scurtă strângere de mână, înainte ca cei doi să se retragă pentru discuții.

Kremlinul a transmis publicului să nu se aștepte la progrese majore de la această întrevedere - a treia dintre Witkoff și Vladimir Putin din acest an.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „Chestiunea e complexă, prin urmare discuțiile vor fi de durată. Pentru noi, întrevederea este o bună ocazie pentru a transmite președintelui Trump care sunt preocupările și poziția Rusiei.”

Însă Donald Trump dă semne că își pierde răbdarea cu ritmul greoi impus de Moscova negocierilor de pace. „Rusia trebuie să facă ceva, întrucât prea mulți oameni mor”- a scris Trump pe rețeaua lui de socializare.

În schimb, Vladimir Putin a adus din nou în discuție forța nucleară a Moscovei - de data aceasta, cu privire la modernizarea submarinelor.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Operațiunea de modernizare a armelor și a echipamentelor de la bordul forțelor nucleare navale ale Rusiei s-a încheiat cu succes. Una dintre prioritățile noastre este întărirea segmentului-cheie din flota noastră domestică, și anume forțele nucleare strategice, ele reprezentând o garanție crucială pentru securitatea Rusiei.”

În acest timp, aliații Ucrainei au reconfirmat, într-o reuniune la Bruxelles, un sprijin militar în valoare de 21 de miliarde de euro pentru Kiev. Întrevederea a fost condusă de miniștrii apărării din Marea Britanie și Germania. Statele Unite au refuzat să mai prezideze aceste întâlniri, iar Secretarul american al apărării a participat prin videoconferință.

Boris Pistorius, ministrul german al Apărării: „Ne asumăm mai multe responsabilități ca europeni în cadrul NATO. Vom face tot ce ne stă în putere ca să sprijinim Ucraina cât timp va fi nevoie. Cred că azi am dovedit ceea ce vrem și suntem capabili să facem. E mai puțin important dacă un ministru participă fizic sau prin videoconferință.”

Prezent în orașul natal, care a fost ținta unui atac sângeros cu rachetă, Volodimir Zelenski le-a cerut urgent aliaților zece sisteme antirachetă Patriot.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Ucraina nu doar cere, suntem pregătiți să cumpărăm sisteme antirachetă adiționale. Pentru ca elevii ucraineni să poată merge la școală, nu să învețe online, ci într-o clasă normală, ca în America și în Europa. Nu în școli din subteran, cum este aceasta.”

Germania a anunțat că va livra Ucrainei patru sisteme antiaeriene de producție europeană IRIS-T și peste 300 de rachete pentru aceste baterii. Iar asta pentru că încă așteaptă livrarea unor sisteme Patriot de către producătorul american.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62534785
Ce ar fi putut cauza prăbușirea elicopterului în râul Hudson din New York. Noi detalii despre tragedie

Anchetatorii americani încearcă să afle dacă lovirea unui stol de păsări ar putea fi cauza accidentului de elicopter de la New York.

62534876
O delegație a Congresului SUA vine în România. Surse: Este vorba de o vizită de rang înalt

O delegație a Congresului SUA a ajuns vineri la Bruxelles, în Parlamentul European, unde discuțiile au fost conduse de deputatul român Nicu Ștefănuță.

62534854
Americanii sunt îngrijorați în legătură cu starea economiei, din cauza războiului comercial. Casa Albă încearcă să-i calmeze

Casa Albă le cere americanilor să aibă încredere în președinte și în politica lui privind taxele vamale. Administrația prezidențială încearcă să liniștească apele după o săptămână marcată de turbulențe pe piețele financiare.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv. 

62606347
ANAF va verifica firmele care au cumpărat bunuri de lux. Inspectorii vor analiza dacă au legătură cu activitatea firmei

ANAF va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția.