Opozantul rus Aleksei Navalnîi acuză autorătățile ruse că i-au răpit un colaborator

61875184

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a acuzat miercuri autorităţile ruse că l-au "răpit" pe unul dintre colaboratorii săi, arestat după o percheziţie şi trimis imediat în Arctica pentru a-şi efectua stagiul militar, informează AFP.

"Ei au spart uşa lui Ruslan Şavedinov, l-au răpit, l-au urcat imediat într-un avion şi l-au trimis undeva în Arhanghelsk, unde este transportat într-un convoi plin de poliţişti", a declarat marţi Navalnîi pe Twitter, însoţindu-şi mesajul cu o înregistrare video în care se poate vedea cum un tânăr urcă într-un furgon, noaptea şi într-un peisaj înzăpezit, însoţit de oameni în uniformă.

Ruslan Şavedinov, 23 de ani, este un colaborator al organizaţiei lui Aleksei Navalnîi, Fondul de luptă împotriva corupţiei, clasat anul acest drept "agent al străinătăţii" şi ţintă a unei anchete pentru "spălare de bani".

Potrivit lui Navalnîi, tânărul a fost trimis la baza militară de pe insula Novaia Zemlea (Pământul Nou), arhipelag rus din Oceanul Arctic. "El este deţinut în mod ilegal. Un adevărat prizonier politic sau chiar un exilat", a denunţat el miercuri, pe blogul său.

Serviciul militar este obligatoriu în Rusia pentru bărbaţii mai tineri de 27 de ani, pe durata unui an, chiar dacă o parte semnificativă din populaţie se sustrage prin diverse mijloace.

Un purtător de cuvânt al Comisariatului militar de la Moscova, Maksim Loktev, a declarat pentru agenţia TASS că Ruslan Şavedinov "s-a sustras multă vreme" serviciului militar, astfel că înregimentarea lui expres s-a făcut "conform legii".

"Serviciul militar s-a transformat pur şi simplu într-un mecanism carceral, asemănător unei forme de detenţie", a denunţat marţi Navalnîi.

Fondul de luptă împotriva corupţiei este la originea mai multor anchete ce denunţă modul de viaţă şi infracţiunile elitelor ruse.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62088979
Germanii îl consideră pe Trump mai periculos decât Putin, Kim Jong Un şi Xi Jinping
Preşedintele american Donald Trump este considerat de germani mai periculos decât omologii săi rus Vladimir Putin, nord-coreean Kim Jong Un şi chinez Xi Jinping, dar şi decât liderul suprem iranian Ali Khamenei.
62100763
Eveniment impresionant la Vatican. Papa Francisc transmite mesajul Urbi et Orbi
Papa Francisc transmite miercuri tradiționalul mesaj Urbi et Orbi („Către oraș și lume”) într-o ceremonie impresionantă care are loc la Vatican.
62100762
Un avion militar s-a prăbușit în Iran. Cel puțin două persoane au murit
Un avion MiG din Forţele aeriene iraniene s-a prăbuşit miercuri în nord-vestul Iranului, cei doi membri ai echipajului decedând, a anunţat agenţia de presă ILNA, citată de Reuters.