Oficial israelian: „Avem sentimentul că ONU a trădat Israelul. Ne-am fi dorit să continuăm în acelaşi spirit”

62462905

Naţiunile Unite asaltează Israelul cu critici disproporţionate şi nedrepte după 7 octombrie, trădând ţara a declarat noul ambasador israelian pe lângă organizaţiile ONU de la Geneva, Daniel Meron, pentru France Presse.

"Avem sentimentul că ONU a trădat Israelul", a afirmat Daniel Meron, într-un interviu acordat miercuri în exclusivitate agenţiei de presă France Presse.

"A trădat Israelul în cel mai rău moment, după cel mai rău eveniment care i s-a întâmplat statului Israel de la crearea sa în 1948", a adăugat Daniel Meron, care în iulie a preluat funcţia de ambasador israelian pe lângă instituţiile ONU de la Geneva.

Israelul acuză de decenii diverse organisme ONU de lipsă de imparţialitate. Dar, în pofida acestor critici,"noi am încercat să găsim o cale de a conlucra cu ONU", a subliniat înaltul diplomat.

"Ne-am fi dorit să continuăm în acelaşi spirit", a spus el, dar "nu mai avem încredere în ONU".

Potrivit acestuia, totul s-a schimbat după atacul fără precedent din 7 octombrie al grupării islamiste palestiniene Hamas în comunităţile din sudul Israelului, ceea ce a dus la o ripostă devastatoare în Fâşia Gaza, precum şi la o escaladare a tensiunilor între Hezbollahul libanez şi Israel, amplificând temerile cu privire la izbucnirea unui conflict regional pe scară largă.

De atunci, mai multe organisme, responsabili şi experţi ONU denunţă utilizarea disproporţionată a forţei în cadrul represaliilor militare israeliene în Fâşia Gaza, unii dintre ei acuzând Israelul de comiterea de "crime de război" şi de "genocid".

Acţiunile "barbare" ale Hamas sunt mult mai puţin condamnate, a deplâns situaţia Meron, care a denunţat "echivalenţa morală" stabilită între Israel şi o "organizaţie teroristă".

Ambasadorul israelian a denunţat de asemenea seria de condamnări din partea ONU faţă de intensificarea loviturilor israeliene împotriva grupării şiite proiraniene Hezbollah în Liban. Aceste lovituri au ucis sute de persoane doar în câteva zile, potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii.

"Unde a fost lumea timp de 12 luni?", a întrebat retoric Meron, subliniind că schimburile de tiruri transfrontaliere între Hezbollah şi Israel au loc aproape zilnic din 7 octombrie, împiedicând circa 70.000 de israelieni să revină la casele lor din nordul Israelului.

"Viaţa în nordul Israelului trebuie să revină la ceea ce a fost", a spus el, reafirmând că Israelul "face tot posibilul pentru a evita" să lovească civili. Ambasadorul israelian a acuzat totodată gruparea Hezbollah că "îi foloseşte pe civili în calitate de scuturi umane".

"Ei vor să ripostăm şi să lovim civili, astfel încât să putem fi acuzaţi pentru uciderea de civili", a spus el.

Atacul Hamas din 7 octombrie s-a soldat cu moartea a 1.205 de persoane, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ al AFP, pe baza cifrelor oficiale israeliene, bilanţ ce îi include şi pe ostaticii decedaţi sau ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.

Din cele 251 de persoane răpite de comandourile Hamas, 97 sunt deţinute în continuare în Gaza, dintre care 33 nu ar mai fi în viaţă, potrivit armatei israeliene.

Israelul a lansat ca represalii o ofensivă în Fâşia Gaza, care a făcut până acum 41.495 de morţi, în majoritate civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din guvernul Hamas, cifre considerate ca fiind de încredere de către ONU. Operaţiunea israeliană a provocat un dezastru umanitar în enclava palestiniană, notează AFP. 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62471365
Papa Francisc: „Italia merită o bătaie pentru că nu face destui copii”

Italia merită „o bătaie” pentru că nu face destui copii, în condiţiile în care multe cupluri preferă să adopte animale de companie în loc să devină părinţi, a declarat papa Francisc miercuri, informează agenţia de presă ANSA.

62470279
Trump spune că se confruntă cu ameninţări ”reale” din partea Iranului, care încearcă să-l asasineze

Candidatul republican la preşedinţia SUA Donald Trump se confruntă cu ameninţări "reale şi specifice" din partea Iranului, care încearcă să-i asasineze, a afirmat echipa sa de campanie, relatează miercuri AFP, Reuters şi dpa.

62443768
Rușii fac progrese pe frontul din Ucraina. Trupele Kievului sunt depășite și duc lipsă de arme

Armata rusă a afirmat miercuri că a preluat controlul asupra a două noi localităţi din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, unde trupele sale continuă să avanseze în faţa unor forţe ucrainene depăşite numeric şi ducând lipsă de putere de foc.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.