Occidentul a transmis noi avertismente Rusiei. Care are putea fi soluția pentru dezamorsarea crizei

×
Publicitate

Liderii lumii caută soluții pașnice pentru tensiunile dintre Rusia și Ucraina.

După câteva zile de diplomație intensă, inițiată de președintele Franței, există sugestii că așa numitele acorduri de la Minsk - gândite să pună capăt conflictelor din Estul Ucrainei - ar putea fi bază pentru dezamorsarea crizei.

Kremlinul transmite că mai este loc pentru diplomație, dar astăzi începe faza activă a exercițiilor militare comune din Belarus.

Participă 30.000 de soldați ruși, avioane Suhoi-35 și două divizii de sisteme de rachete S-400.

Este prima zi din cele 10 dedicate exercițiilor militare comune în Belarus - ţara de la graniţa nordică a Ucrainei, un aliat al Kremlinului. Oficialii de la Moscova susţin că trupele lor se vor întoarce la bază imediat după terminarea manevrelor. Însă administraţia de la Washington spune că exerciţiile reprezintă o "escaladare" a tensiunilor din regiune.

Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe: "Ceea ce ne interesează nu sunt în mod special rapoartele de la întâlnirile diplomatice de zilele trecute, ci dacă Rusia ia sau nu măsuri concrete de detensionare. Nu face asta. Ruşii iau măsuri de escaladare (a conflictului), nu de detensionare. Sperăm că acest lucru se va schimba."

Replica a venit de la ministrul rus de Externe. Oficialul de la Kremlin spune că detensionarea ar prespune ca Occidentul să nu mai livreze arme Ucrainei. Iar exercițiile comune ale militarilor din Ucraina şi din statele membre NATO să înceteze.

De partea cealaltă, șeful diplomaţiei de la Kiev spune că țara să nu respinge respectarea celui al doilea acord semnat la Minsk, în 2015, - o condiție impusă de Putin. Ci că nu e de acord cu aplicarea sa în termenii stabiliţi de Rusia.

Occidentalii au transmis noi avertismente.

Olaf Scholz, cancelarul german: "Știm că este o situație foarte dificilă. Mulți soldați au fost desfășurați de-a lungul graniței ucrainene de Rusia și, prin urmare, trebuie să acționăm împreună. Trebuie să ne pregătim intensiv pentru a fi capabili să acționăm în cazul în care se produce o agresiune militară. I-am transmis foarte clar Rusiei, în mod colectiv, că va suporta consecințe grave în cazul unei agresiuni."

Kusti Salm, ministrul estonian al Apărării: "Putem confirma că sunt deja 15.000 de trupe ruse în Belarus. Sunt speculații și anticipări că vor fi în curând 30.000. Atunci ar fi nevoie de o schimbare dramatică de forțe și pe flancul NATO."

În timp ce noi militari americani vin în România şi Polonia, trupele britanice participă la exerciții în Estonia, în cadrul NATO.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62241418
Spania trimite patru avioane de luptă şi 130 de militari în Bulgaria, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina

Spania va trimite patru avioane de luptă şi 130 de militari în Bulgaria, în această săptămână, pentru sarcini de poliţie aeriană, pe fondul tensiunilor legate de desfăşurarea forţelor ruse la graniţa cu Ucraina, a anunţat Ministerul bulgar al Apărării.

62239864
SUA: Peste 100.000 de soldați ruși se îndreaptă spre frontierele Ucrainei

Statele Unite au afirmat, miercuri, că Rusia continuă să-şi întărească dispozitivul militar la frontierele Ucrainei, într-un moment în care Franţa afirmă că are angajamentul Kremlinului astfel încât să nu existe o "escaladare" suplimentară.

62241134
Ucraina nu consideră iminentă o invazie a trupelor ruse mobilizate la graniţe

Un înalt oficial ucrainean a declarat miercuri că trupele ruse mobilizate la graniţe nu sunt pregătite pentru o invazie iminentă a ţării sale, aşa cum se tem occidentalii, ci au servit mai mult ca un „şantaj” din partea Kremlinului, relatează AFP.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.