O treime a Guvernului din Peru demisionează în urma scandalului ”Rolexgate”. Preşedinta, acuzată de îmbogățire ilicită

62438225
StirilePROTV

Şase dintre cei 18 miniştri ai Guvernului peruan şi-au anunţat demisiile, în toiul unei anchete împotriva preşedintei Dina Boluarte cu privire la presupuse fapte de îmbogăţire ilicită legate de ceasuri Rolex, scrie AFP.

”Plec pentru că i-am cerut, iar doamna (Boluarte) a acceptat”, a anunţat luni ministrul de Interne Victor Torres la ieşirea din palatul prezidenţial şi o şedinţă de Guvern.

Victor Torres, care se afla în post de la 21 noiembrie, a evocat ”probleme familiale”.

Câteva ore mai tîrziu, miniştrii Educaţiei, Femeilor, Dezvoltării Agrare, Producţiei şi Comerţului Exterior şi-au anunţat demisiile.

Acest val de demisii a avut loc cu o zi înainte de învestirea, în Parlament, a noului premier Gustavo Adrianzen şi a Guvernului acestuia.

În timpul nopţii, Dina Boluarte i-a pus să depună jurământul pe şase noi miniştri pe care i-a numit în locul celor care au demisionat.

Poliţia, care împreună cu parchetul, a precheziţionat sâmbătă domkiciliul lui Boluarte şi biroul prezidenţial - în cadrul scandalului ”Rolexgate” - era condusă teoretic de ministrul Victor Torres.

Mai multe publicaţii scriu că o parte a Guvernului i-ar fi cerut ministrului să-l destituie pe colonelul care a desfăşurat aceste percheziţii surpriză.

DESTITUIREA PREŞEDINTEI

Guvernul înregistrează astfel priele dezertări după izbucnirea scandalului Rolexurilor, la 15 martie.

În acea zi, un site local de presă a publicat o serie de forografii în care Boluarte apare purtând diverse ceasuri de lux, pe care nu le-a menţionat în declaraţia de avere, în contextul în care a făcur parte din Guvern în 2021 şi 2022.

Opoziţia cere destituirea preşedintei, însă nu dispune de o majoritate în Congres.

”Dacă doamna (Boluarte) pleacă, Peru se va prăbuşi”, a comentat ministrul demisionar de Interne.

”Doamna n-are nimic de ascuns. Eu plec în pace, cu mîinile curate”, a adăugat Victor Torres.

În urma percheziţiilor de sâmbătă, parchetul a somat-o pe Boluarte să prezinte ceasurile pe care le deţine într-o convocare prevăzută vineri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62438222
Atac armat la o școală din Finlanda. Un elev a murit, alți doi sunt grav răniți. Un suspect, minor, a fost arestat

Un elev a murit și alți doi au fost răniți în urma unui atac armat la o școală din orașul Vantaa, în Finlanda, marți. Minorii aveau 12 ani.

62427929
Un impas în războiul din Ucraina ar putea fi acum cel mai bun scenariu, spun analiștii militari

Înainte de aniversarea de doi ani a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, experții în apărare au prezis pe scară largă că conflictul va intra într-un impas în 2024, fără ca niciuna dintre părți să creeze sau să piardă o cantitate mare de teritoriu.

62438208
Ucraina atacă cu drone adânc în Rusia la peste 1.100 km de graniță. Mai multe fabrici atacate | Video

Un atac cu drone a vizat marţi fabrici din Tatarstan, la peste 1.100 km de graniţa cu Ucraina, şi a făcut cel puţin şase răniţi, au anunţat autorităţile regionale ale acestei republici din cadrul Federaţiei Ruse, citate de AFP şi Reuters.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.