O protestatară a întrerupt transmisiunea live a unei televiziuni din Rusia. A fost arestată

62247968
Twitter

O femeie a pătruns pe neaşteptate, luni seară, în timpul celui mai urmărit buletin de ştiri televizat din Rusia cu o pancartă denunţând ofensiva militară din Ucraina, o scenă extrem de rară într-o ţară în care informaţiile sunt strict controlate.

ONG-ul pentru apărarea drepturile protestatarilor OVD-Info, care o prezintă pe această femeie drept Marina Ovsiannikova, angajată a postului, a raportat că ea a fost arestată şi dusă la poliţie.

Scena a avut loc în cursul principalului program de informaţii de seară al celui mai puternic canal de televiziune din ţară, Pervîi Kanal, numit "Vremia" (Timpul), o întâlnire zilnică urmată de milioane de ruşi încă din epoca sovietică.

În timp ce cunoscuta prezentatoare Ekaterina Andreeva vorbeşte, în spatele ei apare Marina Ovsiannikova cu un carton pe care scrie "Nu războiului. Nu credeţi propaganda. Aici vă mint".

"Ruşii sunt împotriva războiului", se mai putea citi pe pancarta pe care erau desenate drapelul Ucrainei şi cel al Rusiei.

Imperturbabilă, prezentatoarea a continuat să vorbească câteva secunde în timp ce protestatara scanda "Nu războiului", apoi canalul a difuzat în grabă un reportaj despre spitale, încheind transmisia în direct din platou.

"Se desfăşoară o anchetă internă" cu privire la acest "incident", a declarat laconic Pervîi Kanal într-un comunicat.

Potrivit agenţiei de presă Tass, tânăra ar putea fi urmărită penal pentru "discreditarea folosirii forţelor armate ruse".

Puterea de la Moscova a făcut recent să fie votate recent mai multe legi care prevăd pedepse grele de până la 15 ani de închisoare pentru difuzarea a ceea ce autorităţile consideră a fi "informaţii false" despre armată.

Simpla utilizare a cuvântului "război" de către media sau persoane particulare pentru a descrie intervenţia rusă în Ucraina este pasibilă de urmărire penală.

Videoclipul incidentului a devenit viral pe reţelele sociale, numeroşi internauţi salutând "curajul extraordinar" al acestei femei, în contextul unei represiuni brutale împotriva tuturor formelor de disidenţă.

De la începutul intervenţiei în Ucraina la 24 februarie, câteva mii de manifestanţi au fost arestaţi în Rusia, dintre care peste 5.000 doar la 6 martie.

"Salvarea Rusiei poate veni doar de la femei ca ea!", s-a entuziasmat pe Twitter un internaut, în timp ce altul a cerut ca ea "să fie protejată imediat".

Leonid Volkov, un apropiat al opozantului Aleksei Navalnîi, încarcerat de anul trecut după ce a supravieţuit otrăvirii, a declarat pe Twitter că mişcarea sa este "gata să plătească orice amendă" care i-ar fi aplicată Marinei Ovsiannikova.

Într-un videoclip înregistrat anterior şi publicat de OVD-Info, Marina Ovsiannikova a explicat că tatăl ei fiind ucrainean şi mama ei de origine rusă, nu poate vedea cele două ţări ca pe inamici.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62247972
VIDEO. Momentul în care o bombă aruncă în aer un autobuz care se afla chiar în Kiev

Camerele de supraveghere din Kiev au surprins momentul terific în care un autobuz este distrus de o bombă trasă de armata rusă  

62247967
Vicepremierul ucrainean lansează campania ”trimite-l pe Putin pe Jupiter"

Fondatorul Tesla şi SpaceX, Elon Musk, l-a provocat luni la un duel pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, având drept miză Ucraina, într-un mesaj postat pe Twitter, relatează EFE, conform Agerpres. 

62247964
Zelenski: ”Provocăm atâtea pierderi inamicului, încât nu știe unde să caute ajutor. E patetic”

”Provocăm atâtea pierderi inamicului, încât acesta nu știe unde să găsească ajutor”, afirmă președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în a 19-a zi a conflictului care i-a ucis mii de compatrioți.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.