O postare pe Facebook ar putea aduce sfârșitul guvernului din Norvegia

61947851
iStock

Soarta guvernului minoritar de centru-dreapta al Norvegiei atârnă de rezultatul votului programat marţi al unei moţiuni de cenzură, depusă de opoziţie în urma unei postări controversate pe Facebook a ministrului justiţiei, relatează luni dpa.

Sylvi Listhaug, membru al Partidului Progresist populist de dreapta, a intrat sub focul criticilor după o postare din 9 martie, în care ea a scris că Partidul laburist de opoziţie este mai interesat de protejarea drepturilor "teroriştilor" decât de securitatea Norvegiei, informează Agerpres.ro

Postarea, ilustrată cu o fotografie a miliţiei teroriste al-Shabaab, a fost făcută pe fondul criticilor sale că partidele de opoziţie se opun unei propuneri de retragere a cetăţeniei norvegiene deţinute de combatanţi străini, fără o audiere în instanţă.

Referirea la Partidul laburist (Partidul Muncitoresc Norvegian - DNA, denumirea originală n.r.) a stârnit controverse în lumina atacului comis de extremistul de dreapta norvegian Anders Behring Breivik în anul 2011 asupra unei tabere de tineret a acestui partid, atac soldat cu 69 de morţi.

Listhaug şi-a cerut scuze joi în faţa parlamentului şi a eliminat postarea, dar criticii se întreabă dacă decizia retragerii postării este sinceră.

Parlamentul a criticat postarea în aceeaşi zi, dar criza nu s-a încheiat, întrucât micul Partid Roşu de stânga a cerut depunerea unei moţiuni de cenzură. Alte partide de opoziţie, inclusiv laburiştii, au susţinut măsura.

Prim-ministrul Erna Solberg (Partidul Conservator) a refuzat luni să comenteze, însă a amintit că guvernul şi-a cerut scuze săptămâna trecută, potrivit agenţiei de presă norvegiene NTB.

Constituţia norvegiană nu cuprinde o prevedere pentru dizolvarea legislativului de 169 de locuri între alegeri, astfel că în eventualitatea trecerii moţiunii partidele ar trebui să găsească o nouă combinaţie pentru a forma un guvern. Alegeri la termen nu sunt programate până în 2021

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61921736
Donald Trump cere pedeapsa cu moartea pentru traficanții de droguri
Preşedintele american Donald Trump cere pedeapsa cu moartea pentru traficanţii de droguri, o măsură ce face parte din planul său de a combate dependenţa tot mai multor americani de analgezice, scrie BBC.
61945982
UE extinde sancțiunile impuse regimului sirian, după folosirea de arme chimice
Uniunea Europeană a extins sancțiunile impuse regimului sirian, în contextul folosirii de arme chimice împotriva civililor.
61924172
Papa Francisc, despre prostituție: „E o crimă împotriva umanității”
Papa Francisc susține a calificat exploatarea femeilor pentru prostituție drept „o crimă împotriva umanității”. Mai mult, cei care obligă femeile la astfel de acte sunt „infractori, cu o mentalitate bolnavă”.