O nouă înfrângere în instanţă pentru prinţul Harry într-un proces ce viza securitatea sa în Regatul Unit

62409734
Getty

Prinţul Harry credea că avea dreptul la o protecţie sistematică din partea Poliţiei britanice atunci când se află în Regatul Unit, însă justiţia s-a pronunţat miercuri împotriva sa, considerând că retragerea lui din familia regală i-a schimbat statutul.

Ducele de Sussex, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, şi soţia lui, Meghan, au pierdut astfel dreptul de a beneficia de o protecţie sistematică din partea forţelor de ordine pe cheltuiala contribuabililor britanici, după ce au decis să renunţe la calitatea lor de membri activi ai casei regale în 2020 şi să se mute în Statele Unite, informează AFP, citat de Agerpres.

Însă prinţul Harry, care a vizitat destul de rar Marea Britanie în ultimii ani, a contestat decizia autorităţilor din ţara lui natală, care au decis să îi acorde de acum înainte doar o protecţie "de la caz la caz".

Miercuri, Înalta Curte de la Londra a considerat că acea decizie "nu a fost iraţională", "nu a fost viciată de o nedreptate" şi că strategia "de la caz la caz" adoptată de acum de Poliţia britanică "a fost şi este justificată din punct de vedere legal".

Aceasta este cea de-a doua înfrângere suferită în instanţă de prinţul Harry în legătură cu asigurarea securităţii sale în timp ce vizitează Regatul Unit. Într-un alt proces care s-a încheiat în mai 2023, justiţia britanică i-a refuzat dreptul de a beneficia de o protecţie poliţienească plătită din fonduri proprii.

Subiectul este foarte sensibil pentru prinţul britanic, care consideră că presa şi paparazzi sunt responsabili pentru accidentul de automobil în care a murit mama lui, prinţesa Diana, la Paris, în 1997.

Călătoriile sale în Regatul Unit - doar câteva într-un interval de un an, pentru încoronarea regelui Charles al III-lea în mai 2023 şi la începutul lui februarie 2024 pentru a-şi vizita tatăl diagnosticat cu cancer - sunt atent monitorizate de companiile mass-media, chiar dacă acestea au adoptat de curând o atitudine mai politicoasă faţă de membrii familiei regale.

Într-o mărturie scrisă ce a fost citită în timpul audierilor din acest proces la începutul lunii decembrie, organizate în mare parte cu uşile închise din cauza informaţiilor de securitate cu caracter confidenţial, prinţul Harry a afirmat că temerile sale legate de siguranţa lui şi a familiei sale îl împiedică să vină cu regularitate în Regatul Unit.

„Nu-mi pot expune soţia la un asemenea risc şi, având în vedere prin ce am trecut eu însumi, sunt reticent la ideea de a mă expune şi pe mine în mod inutil", a afirmat el.

„Schimbarea statutului"

Avocatul lui a declarat că decizia "de la caz la caz" în privinţa securităţii "duce la o incertitudine excesivă" pentru prinţ şi pentru persoanele însărcinate cu asigurarea securităţii sale.

Avocatul Ministerului britanic de Interne a apărat însă decizia luată de acest minister de a-i acorda ducelui de Sussex o protecţie "pe măsură" şi "în funcţie de context" pentru deplasările lui în Regatul Unit, din cauza "schimbării statutului" său în cadrul familiei regale.

Prin plecarea din 2020, ducele de Sussex nu mai face parte dintre membrii activi ai casei regale britanice, spre deosebire de rege, regina Camilla şi, spre exemplu, fratele său mai mare, prinţul William, şi soţia acestuia, Kate.

Ministerul de Interne a salutat decizia Înaltei Curţi din Londra, afirmând că "sistemul de securitate al Guvernului britanic în materie de protecţie este riguros şi proporţionat".

Aflat în relaţii tensionate cu familia sa, la adresa căreia şi-a înmulţit atacurile, inclusiv într-un volum de memorii şi într-un documentar difuzat în 2022 de Netflix, prinţul Harry s-a angajat într-o cruciadă judiciară împotriva tabloidelor, cu grade diferite de succes.

În decembrie 2023, justiţia britanică a condamnat compania care publică tabloidul The Mirror pentru obţinerea de informaţii prin piratarea mesageriei telefonice a prinţului Harry şi a anturajului său sau prin alte proceduri ilegale.

În schimb, în ianuarie 2024, prinţul Harry a renunţat la un proces pentru defăimare intentat companiei care publică suplimentul duminical Mail on Sunday, pe care o dăduse în judecată din cauza unui articol din 2022 despre protecţia sa poliţienească.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Zelenski le propune ţărilor balcanice să colaboreze cu Ucraina în producţia de arme şi muniţii

Volodimir Zelenski a avertizat miercuri în capitala albaneză Tirana asupra crizei de muniţii cu care se confruntă Ucraina în faţa agresiunii ruse.

 

Vreme rea în nordul Italiei. Autoritățile avertizează că e risc de inundații și alunecări de teren | VIDEO

Ploile torenţiale înregistrate în nordul Italiei au provocat alunecări de teren în regiunile Veneto, Liguria şi Toscana. Autorităţile avertizează asupra riscurilor producerii unor inundaţii severe.

 

Transnistria va cere „protecție” Rusiei „din cauza presiunilor Republicii Moldova”. Chișinăul, acuzat de „genocid”

Congresul convocat la Tiraspol a votat, miercuri, o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii regiunii şi cere ajutor în acest sens, potrivit postărilor de pe canalele oficiale de Telegram ale regiunii.

Recomandări
Răspunsul șefei UE după ce i s-a cerut să blocheze fondurile PNRR ale României din cauza „amendamentului Fritz” (Surse)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după ce două mari grupuri politice din UE i-au cerut condiționarea fondurilor PNRR alocate României după scandalul Dominic Fritz.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Hotelul din Saturn unde s-au îmbolnăvit zeci de turiști fusese sancționat cu 3 zile în urmă. Neregulile nu au fost remediate

Este o vacanță de groază pentru zeci de turiști, mulți cu copii, cazați la un hotel din stațiunea Saturn. Cu toții au făcut o toxiinfecție alimentară severă. Autoritățile au activat Planul Roșu și au trimis zeci de ambulanțe la fața locului.