O fată din Iran ar fi fost bătută de poliție din cauza hijabului și e în comă, la un an de la moartea Mahsei Amini. VIDEO

fata batuta iran
Foto: Twitter / Mahmood Amiry-Moghaddam

O adolescentă iraniană, Armita Geravand, se află în stare critică la spital, au declarat miercuri pentru Reuters doi cunoscuţi activişti pentru drepturile omului, scrie News.ro.

Fata a intrat în comă după ce ar fi fost bătută de agenţi ai poliţiei moravurilor, în metroul din Teheran, pentru că a încălcat legea referitoare la purtarea obligatorie a hijabului, văl cu care femeile din Iran trebuie să-şi acopere capul.

Cazul Armitei Geravand este extrem de sensibil, existând temeri că adolescenta de 16 ani ar putea avea aceeaşi soartă ca Mahsa Amini, femeia de 22 de ani a cărei moarte, după ce a intrat în comă, anul trecut, când se afla în custodia poliţiei moravurilor, a declanşat luni de proteste la nivel naţional.

Autorităţile au negat afirmaţiile grupurilor de apărare a drepturilor că Armita Geravand a intrat în comă duminică după o confruntare cu agenţii care aplicau codul vestimentar islamic, dar grupul de apărare a drepturilor iranienilor kurzi Hengaw a postat fotografia ei inconştientă la un spital din Teheran, unde a fost dusă după incident.

Imaginea arată o fată cu părul scurt, întinsă pe spate într-un pat, cu capul bandajat şi legată la ceea ce pare a fi un tub de respiraţie.

Citește și
halterofil Iran
Decizie șocantă. Un halterofil din Iran a fost suspendat pe viaţă pentru că a dat mâna cu un sportiv israelian

„Urmărim îndeaproape cazul ei. Ea se află în comă la Unitatea de Terapie Intensivă a spitalului şi starea ei este critică... rudele ei au spus că există o prezenţă masivă de oameni în civil la spital", a declarat unul dintre activiştii din Iran.

Cel de-al doilea activist a declarat că forţele de securitate le-au interzis părinţilor lui Geravand să posteze fotografia acesteia pe reţelele de socializare sau să vorbească cu grupurile pentru drepturile omului.

Activiştii au vorbit sub protecția anonimatului din cauza sensibilităţii subiectului.

Jurnalistă, arestată că a vrut să ancheteze cazul

O jurnalistă iraniană a fost arestată pentru scurt timp luni când a mers la spital pentru a se interesa de situaţia lui Geravand, a relatat presa iraniană.

Ministerul de Interne al Iranului nu a răspuns încă la o solicitare de comentarii cu privire la incident, transmisă de Reuters.

Înregistrările camerelor de luat vederi, împărtăşite de IRNA, o arată pe Geravand fără hijabul obligatoriu, însoţită de două prietene, mergând spre tren pe platforma metroului.

La intrarea în vagon, una dintre fete este văzută cum se dă imediat înapoi şi se apleacă spre pământ, înainte ca o altă fată să fie scoasă inconştientă din vagon de către pasageri şi întinsă pe peron.

Reuters menţionează că nu a putut verifica imediat autenticitatea filmării.

Şeful companiei de exploatare a metroului din Teheran, Masoud Dorosti, a declarat pentru IRNA că imaginile de pe camerele de supraveghere nu arată niciun fel de conflict verbal sau fizic cu pasageri sau angajaţi ai companiei.

„Instituţiile de securitate iraniene au declarat că starea ei a fost cauzată de tensiunea scăzută - un scenariu des repetat de astfel de instituţii", a declarat grupul pentru drepturile omului Dadban, cu sediul în Iran.

Într-un videoclip postat pe site-ul agenţiei de ştiri de stat IRNA, părinţii ei au declarat că fiica lor a suferit o scădere a tensiunii arteriale, şi-a pierdut echilibrul şi s-a lovit la cap în interiorul vagonului de metrou.

„Cred că fiicei mele i-a scăzut tensiunea arterială, nu sunt prea sigură, cred că au spus că i-a scăzut tensiunea", a declarat mama ei. Ea a adăugat însă că nu are rost să creeze controverse.

Grupurile pentru drepturile omului cer autorităţilor să publice imaginile din interiorul vagonului, susţinând că declaraţia părinţilor ei a fost făcută sub presiune.

Radio Zamaneh, cu sediul la Amsterdam, a citat o sursă neidentificată care a declarat că adolescenta a fost „împinsă de agenţii care impun respectarea hijabului" după ce a urcat în tren fără văl, iar fata „s-a lovit la cap de un stâlp de fier", scrie BBC.

Cazul amintește de Mahsa Amini

Mulţi au văzut în acest nou incident ecouri ale cazului Mahsei Amini, o femeie de origine kurdă, în vârstă de 22 de ani, care a murit în septembrie 2022 în arest, după ce a fost reţinută de poliţia moravurilor din Teheran pentru că ar fi purtat hijab-ul „necorespunzător".

Martorii au declarat că a fost bătută de agenţi, dar autorităţile au atribuit moartea ei unor afecţiuni medicale preexistente. O înregistrare video a camerelor de supraveghere care o arăta pe Amini prăbuşindu-se într-un centru de detenţie şi o fotografie cu ea în spital au înfuriat mulţi iranieni, iar protestele antiguvernamentale au izbucnit în întreaga ţară când aceasta a murit după trei zile de comă.

Sute de persoane au fost apoi ucise şi alte mii au fost reţinute în urma unei represiuni violente a protestelor din partea forţelor de securitate iraniene.

La un an de la moartea Mahsei Amini, protestele s-au atenuat în mare parte. Însă demonstraţii sporadice au loc în continuare, iar multe fete şi femei au încetat să îşi mai acopere părul în public, sfidând în mod deschis codul vestimentar islamic impus de autorităţi.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Citește și...
Autoritățile din Iran anunță că au dezamorsat 30 de bombe care ar fi trebuit să explodeze simultan în Teheran
Autoritățile din Iran anunță că au dezamorsat 30 de bombe care ar fi trebuit să explodeze simultan în Teheran

Autorităţile iraniene au neutralizat 30 de bombe care urmau să explodeze simultan în Teheran şi au reţinut 28 de terorişti având legături cu Statul Islamic, a anunţat, duminică, agenţia de presă Tasnim, care a citat Ministerul de Informaţii.

Decizie șocantă. Un halterofil din Iran a fost suspendat pe viaţă pentru că a dat mâna cu un sportiv israelian
Decizie șocantă. Un halterofil din Iran a fost suspendat pe viaţă pentru că a dat mâna cu un sportiv israelian

Halterofilul iranian Mostafa Rajaï a fost suspendat pe viaţă de către autorităţile din ţara sa după ce a dat mâna cu israelianul Maksim Sverisky, alături de care a urcat pe podiumul unei competiţii mondiale Masters, sâmbătă, la Wieliczka (Polonia),

Cine este Soheila Mohammadi, deținuta din Iran care şi-a cusut gura înainte de a începe greva foamei
Cine este Soheila Mohammadi, deținuta din Iran care şi-a cusut gura înainte de a începe greva foamei

O deţinută kurdă din Iran şi-a cusut gura înainte de a începe greva foamei pentru a protesta faţă de faptul că nu a putut obţine o permisie, a anunţat duminică, un grup de apărare a drepturilor omului, informează AFP, citat de news.ro.

Experți în armament: Dronele rusești fabricate în Iran se bazează pe o tehnologie europeană furată în urmă cu 17 ani
Experți în armament: Dronele rusești fabricate în Iran se bazează pe o tehnologie europeană furată în urmă cu 17 ani

Dronele pe care Rusia le folosește în Ucraina se bazează pe o tehnologie furată, susțin experții în armament.

 

SUA au trimis un submarin cu propulsie nucleară în Orientul Mijlociu, după ce tensiunile dintre Iran și Israel au crescut
SUA au trimis un submarin cu propulsie nucleară în Orientul Mijlociu, după ce tensiunile dintre Iran și Israel au crescut

Marina americană a declarat, sâmbătă, pentru The New York Times, că a trimis submarinul cu propulsie nucleară USS Florida în Orientul Mijlociu, în contextul în care tensiunile dintre Iran și Israel continuă să se intensifice.

Recomandări
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE
România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE

Comisia Europeană a inclus România pe lista statelor cu dezechilibre economice grave, care amenință stabilitatea Uniunii Europene.

Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”
Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”

Preluarea Genoa CFC, cel mai vechi club de fotbal din Italia, de către omul de afaceri român Dan Șucu, ține prima pagină La Gazzetta dello Sport, una dintre cele mai importante publicații sportive din lume. Șucu este numit ”Donald Trump de România”.