O comisie din Marea Britanie nu recomandă vaccinarea împotriva Covid-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani

62205025

O comisie pentru vaccinuri din Marea Britanie a anunţat vineri că nu recomandă vaccinarea împotriva Covid-19 a tuturor copiilor cu vârste de 12 până la 15 ani, transmite Reuters, conform News.ro.

Recomandarea ar putea face ca Marea Britanie să urmeze o abordare diferită faţă de Statele Unite, Israel şi unele ţări europene, care urmăresc vaccinarea mai largă a acestei grupe de vârstă.

Cu toate acestea, nu a fost luată o decizie finală deoarece guvernul a spus că se va consulta cu consilieri medicali pentru a examina alţi factori, cum ar fi întreruperea cursurilor şcolare.
Mulţi politicieni s-au pronunţat în favoarea vaccinării mai multor copii.

Marea Britanie a raportat peste 133.000 de decese cauzate de Covid-19 şi aproape 7 milioane de cazuri şi, deşi transmiterea în rândul copiilor poate fi mare, aceştia fac rareori forme grave de boală.

Comitetul mixt pentru vaccinare şi imunizare (JCVI) a declarat vineri că copiii cu afecţiuni preexistente care îi fac să fie mai expuşi riscului de Covid-19 ar trebui să fie vaccinaţi.

Pentru alţii, a existat un beneficiu mic în urma vaccinării Covid-19. Cu toate acestea, comisia a spus că, deşi rapoartele privind cazuri de inflamaţie cardiacă, cunoscute sub numele de miocardită, la tinerii vaccinaţi cu vaccinul Pfizer/BionTech, au fost de obicei uşoare, a preferat să aştepte mai multe informaţii despre efectele pe termen mediu şi lung ale afecţiunii înainte de a recomanda vaccinarea copiilor sănătoşi.

”Opinia JCVI este că, în ansamblu, beneficiile pentru sănătate ale vaccinării împotriva Covid-19 pentru copiii sănătoşi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani sunt uşor mai mari decât potenţialele daune”, a spus Wei Shen Lim, preşedinte pentru imunizarea împotriva Covid-19 la JCVI.

”Adoptând o abordare precaută, această marjă de beneficiu este considerată prea mică pentru a sprijini vaccinarea universală împotrvia Covid-19 pentru această grupă de vârstă, în acest moment”, a spus el, adăugând că datele de siguranţă vor fi revizuite în mod continuu.

JCVI a spus că va extinde eligibilitatea pentru vaccinările pentru Covid-19 la mai mulţi tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, cu condiţii de sănătate preexistente, subliniind că marea majoritate a puţinilor copii care sunt spitalizaţi cu Covid-19 au astfel de condiţii.
Comisia ar urma, de asemenea, să ofere recomandări suplimentare cu privire la un potenţial program de vaccin de rapel pentru vârstnici şi persoanele vulnerabile, care ar putea începe în această lună.

”Am aşteptat aceste date pentru a formula decizii finale în ceea ce priveşte rapelurile, despre care cred că toată lumea ar trebui să se aştepte să audă în următoarele câteva zile”, a declarat pentru Reuters, un membru al JCVI, Adam Finn, medic pediatru la Universitatea din Bristol.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62211080
Inundații catastrofale în SUA după furtuna Ida. Cel puțin 58 de oameni au murit, unii înecați în mașini sau apartamente

Rămășițele furtunii tropicale Ida au făcut mai mult rău decât ochiul ciclonului. Ida a început ca un urgan de categoria patru, a pierdut mult din intensitate, dar a adus ploi ca la potop şi inundaţii catastrofale.

62211079
Mai mulţi poliţişti, răniţi într-o ciocnire violentă cu manifestanţii antivaccinişti, la Londra

Mai mulţi poliţişti au fost răniţi ieri într-o ciocnire cu manifestanţii antivaccinişti, la Londra. Protestatarii cer ca vaccinarea anti-COVID să nu fie extinsă şi la copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.

62211069
Un pastor a fost obligat să se căsătorească cu logodnica sa moartă, după ce familia ei a aflat cum s-a produs tragedia

Un pastor din Nigeria a fost obligat să se căsătorească cu logodnica post-mortem. Tânăra a decedat după ce bărbatul a constrâns-o să facă avort, scrie Daily Star.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.