Kayleigh Billington și Phil Golding își planificaseră nunta timp de trei ani, pe insula spaniolă Tenerife, lucrând cu o organizatoare locală numită Claire Lopez, din 2023. Ei susțin că aceasta, prin compania sa Weddings in Tenerife, promisese că se va ocupa de tot: de la locație și mâncare până la muzică și toate detaliile evenimentului.
După ce au plătit în total 17.326 de euro organizatoarei, Billington, care locuiește în Southport, a spus că ea și logodnicul ei erau extrem de fericiți în timp ce se pregăteau să zboare cu cei 40 de invitați pentru o ceremonie de vis, care avea loc la început de iunie, scrie Mirror.
Reflectând la organizarea nunții, femeia în vârstă de 39 de ani a declarat: „Planificăm nunta din 2023. Ne-am logodit în 2022 în Tenerife și, fiind acolo, ne-am gândit: de ce să nu ne căsătorim aici, pentru că iubim locul?”
Ea a mai spus că au găsit-o pe Claire Lopez și compania ei și au considerat că este o alegere bună. Au plătit un avans și au continuat să facă plăți regulate timp de ani de zile, întâlnindu-se chiar cu organizatoarea în Tenerife pentru detalii.
Totul s-a năruit pe 22 mai, când a primit un mesaj de la coordonatoarea evenimentului hotelului, care o întreba dacă știe ceva despre organizatoare, deoarece circulau zvonuri despre insolvența firmei.
„Mi s-a oprit inima. Am început să o sun și să îi trimit mesaje lui Claire Lopez, dar nu am primit niciun răspuns. După cinci minute am primit un e-mail de la ea.”
În e-mail, Claire Lopez informa că firma ei a notificat Tribunalul Comercial din Santa Cruz de Tenerife că urmează să depună cerere de insolvență, după finalizarea documentelor legale. Mesajul preciza că firma nu mai are voie să desfășoare activități legate de nunți și că nu mai poate furniza serviciile promise pentru eveniment.
În ciuda eforturilor disperate de a obține clarificări, femeia spune că nu a mai primit niciun răspuns. Ulterior, a descoperit că majoritatea banilor plătiți nu ajunseseră la furnizorii serviciilor pentru nuntă.
„Am contactat furnizorii și mulți ne-au spus că suntem programați pentru 6 iunie, dar nu au primit niciun avans sau plată. Singurul lucru achitat a fost un depozit de 1.000 de euro pentru locație.”
Cuplul spune că nu știe unde au dispărut banii și că asigurarea lor nu pare să acopere situația, deoarece au lucrat printr-un intermediar. După ce au anunțat invitații că nunta ar putea fi anulată, au reușit totuși, cu sprijinul unor furnizori și al hotelului, să salveze evenimentul — deși cu costuri mult mai mari.
Hotelul și comunitatea locală din Tenerife le-au oferit reduceri și ajutor pentru a organiza rapid o alternativă.
„Am reușit să reducem costurile la aproximativ 8.000 de euro, dar a trebuit să luăm un nou card de credit pentru a plăti. Este o sumă uriașă peste ce am plătit deja”, a spus ea.
Cuplul a lansat și o pagină GoFundMe pentru a încerca să acopere costurile suplimentare. De asemenea, ei spun că există și alte cupluri afectate și că au format un grup de sprijin.
„Suntem toți devastați. Ar fi trebuit să fie nunta noastră de vis, dar s-a transformat într-un coșmar.”
Cuplul urmează să ajungă în Tenerife și intenționează să depună o plângere la poliția locală, încercând totuși să facă din evenimentul lor o zi specială, în ciuda dificultăților.