Referendumul pentru independenta Scotiei. Cuvantul "NU", proiectat noaptea pe mai multe castele. FOTO

61570809

Cu doar cateva ore inainte de referendumul organizat in Scotia privind independenta, pe mai multe cladiri emblematice a fost proiectat cuvantul "Nu".

Parte a strategiei de promovarea a campaniei impotriva independentei, mai multe cladiri au fost tinta oponentilor proiectului, care au vrut sa isi exprime opinia intr-un mod cat mai vizibil, scrie Daily Mail. 

Un "Nu" imens, de un metru si jumatate, a aparut in timpul serii pe Castelele Edinburgh, Stirling si Armadillo din Glasgow.

Chiar daca initial nimeni din cadrul Partidului Laburist sau Campaniei "Mai Bine Impreuna" nu si-a asumat ultimele strategii din timpul serii, mai multe figuri politice emblematice care se opun cu vehementa proiectului de independenta au postat imaginile pe retele de socializare.

Potrivit unor surse, cei care se afla in spatele proiectarii mesajului "Nu" pe mai multe cladiri importante din Scotia nu vor sa isi furnizeze identitatea.

Conceptul, insa, nu este unul nou si consta in proiectarea, de cele mai multe ori cu tehnologie laser, a unor sloganuri, fotografii sau indemnuri pe diferite cladiri de o insemnatate aparte pentru fiecare caz.

In octombrie 2010, divizia Consiliului Westminster, din Londra, a amenintat echipa de cricket a Australiei ca va fi data in judecata intrucat a proiectat pe Big Ben un mesaj care prejudicia imaginea echipei engleze de cricket. Iar in 1999 tot Big Ben a fost “ecranul” de proiectie al unei campanii in care a aparut dezbracat prezentatoarea TV Gail Porter.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61571101
Rusia trimite un submarin invizibil pe radare in Marea Neagra
Flota rusa de la Marea Neagra va primi un submarin militar invizibil pe radare, anunta Comandamentul districtului sudic din Rusia, citat de RIA Novosti.
61566275
Criza in Ucraina. Ministrul rus de Externe acuza NATO ca a jucat un rol distructiv in timpul crizei ucrainene
17 septembrie 2014. NATO a jucat un rol distructiv in timpul crizei ucrainene si continua sa impinga Kievul catre confruntare, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, intr-un interviu acordat cotidianului El Pais.
61564960
Ultimele cuvinte ale jurnalistului american Steven Sotloff, inainte sa fie decapitat de gruparea Statul Islamic
Americanul Steven Sotloff, cel de-al doilea jurnalist ucis de gruparea Statului Islamic (SI), si-a inceput ultima calatorie in Siria in compania prietenului sau, Yosef Abobaker.