Noua tulpină de Covid-19 face ravagii în Marea Britanie. Spitalele, mai pline decât în aprilie

×
Publicitate

Sistemul public de sănătate din Anglia este din nou "în ochiul furtunii". O spune directorul Serviciului într-un moment în care spitalele sunt mai pline cu bolnavi de Covid decât erau la apogeul primului val al pandemiei, în luna aprilie.

Este urmarea numeroaselor infectări cu noua variantă a coronavirusului, mult mai contagioasă, care s-a răspândit deja în Europa, dar și în alte colțuri ale lumii. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut că bilanțul deceselor de Covid este de trei ori mai mare decât raportase până acum.

Salvările străbat Londra, dar și alte orașe din sud-estul Angliei, fară încetare. Aduc tot mai mulți bolnavi infectați cu coronavirus care necesită internare. Presiunea asupra spitalelor este atât de mare încât medicii de la Queen Hospital, din estul Londrei, vorbesc despre tratare unor pacienți încă din ambulanță, pentru că nu mai sunt paturi libere.

Dr. Adrian Boyle, medic Royal College of Emergency Medicine: „Este foarte greu. Te simţi teribil şi ai un sentiment de neajutorare când nu poţi elibera ambulanţa (pentru alte cazuri) pentru că Departamentul tău de urgenţă este plin ochi."

Sir Simon Stevens, director executiv NHS: „Suntem din nou în ochiul furtunii, cu un al doilea val al pandemiei de coronavirus măturând Europa și, într-adevăr, și această țară."

Acum sunt peste 20.400 de bolnavi de Covid internați în spitalele din Anglia. În aprilie, la apogeul primului val al pandemiei, erau cam 19.000. În întregul Regat Unit, numărul noilor cazuri de infectare înregistrate în 24 de ore a trecut, pentru prima dată, de 40.000. Totuși, cred specialiștii, rata de infectare era mai mare în primăvară, dar atunci nu se făceau nici pe departe atât de multe teste.

Sir Simon Stevens, director executiv NHS: „Credem că vom fi în măsură să vaccinăm anti Covid toate persoanele vulnerabile din această țară. Vaccinarea ne oferă, probabil, cea mai mare speranță pentru anul care vine.”

Pe de altă parte, vaccinarea nu este obligatorie nicăieri în Europa. Nici în Spania. Însă, această țară va stabili un registru național cu numele persoanelor care refuză să se vaccineze împotriva coronavirusului, a declarat ministrul sănătății.

Lista nu va fi accesibilă publicului sau angajatorilor, susține guvernul de la Madrid, dar va putea fi consultată de alte țări din Uniunea Europeană. "Singura cale de a învinge virusul este vaccinarea pe scară largă" - insista ministrul sănătății.

Conform unui sondaj, a scăzut semnificativ numărul spaniolilor care spun că nu vor să-și facă vaccinul anti Covid, de la 47% în noiembrie, la 28%, acum.

Polonia a înăsprit restricțiile, pentru următoarele trei săptămâni

 

În tot acest timp, Polonia a înăsprit restricțiile anti Covid pentru o perioadă de trei spatamani.

Wojciech Andrusiewicz, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății: „Am văzut ieri imagini de pe pârtii și din zonele pietonale din Varșovia unde erau o mulțime de oameni. Dacă nu păstrăm distanța și nu avem grijă și de alții, nu doar de noi, rata infectării va exploda din nou."

Guvernul polonez a decis închiderea pârtiilor de ski. De asemenea, vor rămâne închise cluburile de noapte, mallurile, sălile de fitness... Iar deplasările în noaptea de Revelion sunt interzise. Oricum, nu vor fi focuri de artificii organizate, că să nu se adune multa lume la un loc, justifica guvernul.

Rusia a recunoscut că numărul deceselor este de trei ori mai mare

 

La rândul lor rușii recunosc - mai pe ocolite - că rata deceselor asociate cu Covid-19 este de peste trei ori mai mare decât susțineau până cum autoritățile.

Tatiana Golikova, adjunct al prim-ministrului rus: „Aș vrea să precizez că peste 81% din numărul total al deceselor în exces pentru această perioadă au fost asociate cu Covid-19."

Dacă se fac calculele, conform datelor oficiale de la Agenția rusă de statistică, rezultă un bilanț revizuit cu adevărat sumbru: peste 186.000 de decese. Doar alte două tari din lume, Statele Unite și Brazilia, au raportat un număr mai mare de cazuri fatale în pandemie.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62160616
Număr record de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în Marea Britanie

Marea Britanie a înregistrat marţi un număr record de noi contaminări cu SARS-CoV-2, cu peste 11.000 mai multe faţă de ziua precedentă, au anunţat autorităţile.

62112104
Liderii UE vor semna miercuri acordul comercial cu Regatul Unit

Liderii UE vor semna miercuri acordul comercial cu Regatul Unit.

62159367
Cutremur puternic în Croația, cu magnitudinea 6,4. Cinci persoane au murit, printre care și o fetiță de 12 ani

Mai multe persoane au fost rănite în cutremurul cu magnitudinea 6,4 produs marţi la prânz în centrul Croaţiei, care a provocat ample distrugeri în oraşul istoric Petrinja, epicentrul seismului, conform Reuters.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.