Muzicianul Franco Battiato a murit la 76 de ani

62190637

Muzicianul Franco Battiato, unul dintre cei mai renumiţi cântăreţi şi compozitori italieni, a murit marţi în reşedinţa lui din Milo, o localitate siciliană din sudul Italiei, la vârsta de 76 de ani după o suferinţă îndelungată, a anunţat familia sa.

Franco Battiato, care a rămas în ultimii ani departe de scenă, era cunoscut pe plan internaţional pentru stilul său poetic, filosofic şi existenţial, care l-a însoţit de-a lungul întregii sale cariere şi care a fost ilustrat în cântece devenite celebre, precum "Centro di gravita permanente" (1981) şi "Voglio vederti danzare" (1982) .

"Un maestru ne-a părăsit. Unul dintre cei mai mari ai cântecului italian. Unic, inimitabil şi mereu în căutarea unor noi expresii artistice. Lasă în urmă o moştenire veşnică", a declarat ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, la aflarea veştii despre decesul lui Franco Battiato.

Funeraliile cantautorului italian, care a încetat din viaţă marţi la ora locală 05:00 (03:00 GMT), se vor desfăşura într-un cadru privat, potrivit mass-media locale.

Franco Battiato, născut pe 23 martie 1945 la Riposto, în Sicilia, a fost un muzician eclectic şi inimitabil, care a abordat genuri muzicale diverse, de la rock şi până la muzica uşoară, evidenţiindu-se atât în cântecul de autor, cât şi în muzica etnică şi electronică, precum şi în cea de operă.

Cariera lui, care s-a întins pe durata a peste 50 de ani, a făcut din Franco Battiato un personaj cu adevărat unic în peisajul muzicii italiene şi o adevărată legendă în ţara sa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62183009
Erdogan îl acuză pe Biden că are "mâinile însângerate", din cauza sprijinului acordat Israelului
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat luni pe omologul său american Joe Biden că are "mâinile pătate cu sânge" din cauza sprijinului acordat Israelului, relatează AFP şi Reuters.
62190294
Gaza nu a înregistrat niciun deces în atacurile israeliene din cursul nopţii
Oficiali din sănătate din Fâşia Gaza au transmis marţi că nu au informaţii că ar exista palestinieni ucişi în cursul nopţii de luni spre marţi în atacurile israeliene în desfăşurare asupra enclavei.
62190631
Video. Chinezii construiesc o replică în mărime naturală a Titanicului
Nu se va scufunda și nu va ajunge niciodată pe mare: o replică în mărime naturală a Titanicului a ieșit la suprafață pe un câmp din China, într-un parc tematic dedicat legendarului pachebot, scrie RFI.