Decizia autorităților în cazul miresei ISIS care vrea să revină în UK. Ce riscă tânăra

62021475

Ministerul Afacerilor Interne din Marea Britanie a demarat procedurile pentru a-i revoca cetățenia Shamimei Begum, tânăra care a fugit în 2015 în Siria pentru a se alătura grupării ISIS.

Familia tinerei a anunțat că va contesta în instanță decizia autorităților.

Shamima Begum avea 15 ani când a fugit din Marea Britanie în Siria pentru a se alătura jihadiștilor. Tânăra s-a căsătorit cu un luptător ISIS, care a fost capturat, iar femeia a ajuns într-o tabără de refugiați în nordul Siriei. Femeia de 19 ani a și născut un băiețel, iar acum își dorește să se întoarcă în Marea Britanie pentru a-i asigura un viitor mai bun fiului său născut pe 16 februarie 2019.

Apelul miresei ISIS a divizat societatea britanică, care s-a confruntat cu mai multe atentate sângeroase în ultimii ani, iar faptul că Shamima nu regretă asocierea sa cu gruparea teroristă i-a înfuriat pe cetățeni, cei mai afectați fiind rudele victimelor antentatului de la Manchester Arena, unde au murit 23 de oameni, printre care și copii.

Shamima Begum a cerut societății britanice să aibă înțelegere pentru situația sa și să-i permită să se alăture familiei sale din statul insular, însă autoritățile au anunțat că vor face tot posibilul pentru a împiedica acest lucru.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne al Marii Britanii Sajid Javid le-a scris părinților femeii, potrivit The Guardian, că tânăra ar putea aplica pentru a obține cetățenia statului Bangladesh, țara de origine a părinților ei. Însă, avocatul familiei a anunțat că va ataca această decizie prin toate mijloacele legale posibile.

Grupul Liberty, care luptă pentru apărarea drepturilor omului, a subliniat că autoritățile trebuie să respecte "principiile fundamentale ale statului de drept pe care ne bazăm cu toții", satisfăcând în același timp obligația sa de a păstra cetîțenii britanici în siguranță.

Un purtător de cuvânt din partea Guvernului a declarat: "Guvernul are o serie de competențe disponibile pentru a se ocupa de persoanele suspectate de implicare în terorism - inclusiv legea penală. Renunțarea la cetățenia unei persoane este una dintre cele mai grave dintre ele și nu trebuie să fie folosită cu lejeritate".

El a adăugat că răspunsul biroului de Interne "trebuie să includă o analiză serioasă a modului în care o fetiță de 15 ani a fost în măsură să părăsească țara pentru a se alătura unui grup interzis, fără a lua măsuri eficiente pentru a o proteja".

Marți seara, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat: "În ultimele zile, secretarul de Interne a declarat în mod clar că prioritatea sa este siguranța și securitatea Marii Britanii și a celor care locuiesc aici. Pentru a proteja această țară, are puterea de a priva pe cineva de cetățenia britanică.”

"Nu comentăm cazuri individuale, însă deciziile de a priva cetățenii de cetățenia lor se bazează pe toate probele disponibile și nu sunt luate cu ușurință".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62019746
Trump, propus drept candidat la Nobelul pentru Pace. Cine a făcut anunțul
În stilul caracteristic, Donald Trump nu s-a putut abține să se laude că premierul Japoniei l-a propus drept candidat la premiul Nobel pentru pace.
62022807
Momentul în care două avioane se ciocnesc în zbor, la un show aerian. VIDEO
Două avioane din escadrila de acrobație a Forțelor aeriene indiene s-au ciocnit în zbor, în timpul repetițiilor pentru un show aerian.
62000911
Trump, despre întâlnirea cu Kim Jong: "Nu mă grăbesc în mod deosebit”
Donald Trump, şi-a exprimat marţi speranţa că următorul său summit cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, va permite progrese semnificative, dar a insistat asupra faptului că, în opinia sa, nu există nicio urgenţă, relatează AFP.