Momentul în care o capsulă SpaceX explodează. Imaginile ”scurse” pe internet. VIDEO

62042392
youtube.com

Reprezentanţii companiei SpaceX au confirmat joi că o capsulă Crew Dragon a fost distrusă luna trecută în timpul testării la sol a unui motor, afectând cel mai probabil planurile firmei americane de a trimite în spaţiu echipaje de astronauţi în acest an.

Pe 20 aprilie, o anomalie s-a produs în timpul testării unor motoare ale capsulei Crew Dragon într-o zonă de aterizare din perimetrul bazei spaţiale de la Cape Canaveral, însă reprezentanţii acestei companii private americane nu au precizat atunci dacă acea capsulă, lansată cu succes în spaţiu în cadrul unei misiuni de tip cargo în luna martie, a fost distrusă sau a rămas intactă. Confirmarea distrugerii capsulei a fost făcută abia joi, pe 2 mai.  Însă pe Youtube a fost ”scurs” un video cu momentul exploziei încă de săptămâna trecută, determinând NASA să anunțe că va concedia angajații care publică online astfel de înregistrări. 

Înainte de pornirea motoarelor, "s-a produs o anomalie, iar vehiculul a fost distrus", a precizat Hans Koenigsmann, vicepreşedintele diviziei de Dezvoltare şi Fiabilitate a Zborurilor din cadrul companiei SpaceX, într-o conferinţă de presă organizată pentru a anunţa o misiune cargo planificată pentru vineri.

Hans Koenigsmann a spus că datele iniţiale au indicat că anomalia s-a produs în timpul activării propulsorului SuperDraco, însă nu consideră că motoarele în sine au cauzat accidentul. Potrivit spuselor sale, este încă prea devreme pentru a identifica adevărata cauză a incidentului.

Planurile de a lansa echipaj uman spre Staţia Spaţială Internaţională, afectate


Acest accident ar putea întârzia planurile companiei SpaceX şi ale NASA de a lansa până la sfârşitul acestui an o misiune cu echipaj uman spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Înainte de acea anomalie, SpaceX planificase un test de verificare a procedurii de "anulare a lansării", în vara acestui an, la care urma să participe capsula Crew Dragon distrusă în accidentul de pe 20 aprilie. După incident, SpaceX va trebui să folosească o capsulă nouă, iar Hans Koenigsmann a spus că SpaceX construieşte deja mai multe capsule Dragon de acest tip.

"Cu siguranţă nu este o veste bună, însă sper că vom putea să recuperăm timpul pierdut", a adăugat el.

Capsula CrewDragon este echipată cu opt propulsoare (denumite SuperDraco), utilizabile şi ca sistem de salvare în caz de urgenţă: de exemplu, dacă racheta purtătoare are o problemă, capsula se desprinde de ea cu mare viteză graţie propulsoarelor sale, pentru a-i readuce pe astronauţi pe Terra în condiţii de siguranţă. Motoarele capsulei au fost realizate cu ajutorul unei imprimante 3D.

Accidentul afectează, de asemenea, calendarul viitor al misiunilor cargo, întrucât prima treaptă a rachetei Falcon 9, reutilizabilă, care va duce capsula Dragon pe ISS, era programată iniţial să revină pe Terra în zona de lansare, unde a avut loc incidentul. Acum, ea va trebui să revină pe Pământ în altă zonă şi să se plaseze pe o barjă, în largul coastelor Floridei.

NASA a încheiat contracte cu companiile private SpaceX şi Boeing pentru a dezvolta vehicule capabile să transporte echipaje de astronauţi americani la bordul ISS.

Şi planurile de lansare concepute de Boeing pentru viitoarea sa capsulă spaţială au întâmpinat numeroase amânări. Primul zbor de testare, fără echipaj uman, al vehiculului spaţial creat de Boeing, denumit Starliner, a fost amânat din aprilie până în luna august, la o dată ce nu a fost deocamdată confirmată.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62042340
Avertismentul unui oftalmolog legat de un obicei greșit, des întâlnit: ”Riscați orbirea permanentă”

Un medic oftalmolog a distribuit imagini șocante, alături de un avertisment foarte serios legat de riscurile la care se expun persoanele care adorm cu lentile de contact.

62040518
Un blogger rus critic al Kremlinului şi-a dezvăluit identitatea. Cine este StalinGulag

Până acum anonim, un blogger rus foarte activ pe reţelele sociale şi critic al Kremlinului şi al societăţii contemporane ruse şi-a dezvăluit identitatea, informează AFP.

62041072
Papa, vizită în Bulgaria şi Macedonia. Preoţii ortodocşi care participă vor fi sancţionaţi

Papa Francisc va efectua începând de duminică vizite în Bulgaria şi Macedonia de Nord.

Recomandări
Screenshot 2026 10 15 140614
Nicușor Dan a anunțat că cele două nave atacate în Marea Neagră, aproape de Sulina, au fost lovite de drone aeriene

Președintele Nicușor Dan a anunțat, joi, că cele două nave comerciale lovite în Marea Neagră, în apropiere de Sulina, au fost atacate cu drone aeriene.

Screenshot 2026 10 15 135241
Șoferi filmați din elicopter în timp ce încălcau Codul rutier, în Mureș. Au rămas fără permis și au primit amenzi usturătoare. VIDEO

Mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere pentru 60 de zile și au de plătit amenzi după ce au făcut depășiri neregulamentare, încălcând marcajul continuu sau pe cel care indică trecere pentru pietoni, în județul Mureș. 

Vlcsnap 2026 10 15 12h49m44s157
Intervenție contracronometru, în valuri puternice, aproape de Sulina, după incendiul raportat la nava „Wine Trader”

O intervenție contracronometru are loc joi pe Marea Neagră, aproape de Sulina, unde șapte marinari sunt dați dispăruți. Se aflau pe o navă comercială care a luat foc joi dimineață. Comandantul a cerut ajutor.