VIDEO. Premieră SpaceX. 3 propulsoare Falcon Heavy au aterizat cu succes

62037242

Compania spaţială americană SpaceX a realizat joi prima lansare comercială a rachetei sale Falcon Heavy, care face parte din clasa lansatoarelor grele, plasând pe orbită un satelit aparţinând unui operator saudit. 

Apoi a recuperat pentru prima dată cele trei propulsoare revenite pe Terra.

''Falcon Heavy se află în drum spre 'spaţiu''', a spus, la puţin timp de la decolare, un reprezentant Space X care a comentat transmisiunea în direct pe internet. ''Traiectoria pare să fie cea bună''.

Racheta Falcon Heavy, care s-a desprins de la baza de lansare Cap Canaveral (Florida), la ora locală 18:36 (22:36 GMT), a plasat, aŞa cum era prevăzut, satelitul Arabsat-6A, care cântăreşte şase tone, pe o orbită geostaţionară, la 36.000 kilometri de Terra. Această operaţiune a fost realizată la circa 34 de minute după decolare.

"Reuşita instalării Arabsat-6A pe orbita geostaţionară a fost confirmată - sfârşitul primei misiuni comerciale a Falcon Heavy", a scris la scurt timp SpaceX pe Twitter.

Obiectivul companiei era, în egală măsură, şi acela de a recupera cele trei propulsoare ale rachetei. Misiune îndeplinită: două dintre acestea au revenit la sol la circa 8 minute după decolare, iar al treilea, pe o platformă plutitoare din Oceanul Atlantic, care poartă denumirea ''Of course I still love you'', la aproximativ 10 minute după lansare.

''Propulsoarele Falcon au aterizat'', a scris pe Twitter Elon Musk, directorul SpaceX, publicând o fotografie drept dovadă. În limba engleză, ''Falcon'' semnifică ''şoim''.

SpaceX deţine două rachete operaţionale: Falcon 9, care efectuează cea mai mare parte a lansărilor şi domină piaţa americană (21 de lansări în 2018), şi Falcon Heavy, care, aşa cum indică şi numele său, a fost creată pentru a transporta în spaţiu încărcături mult mai grele şi pe orbite mai îndepărtate.

În februarie 2018, o rachetă Falcon Heavy a realizat cu succes primul său zbor non-comercial, când a trimis în spaţiu o maşină Tesla roşie decapotabilă. Compania constructoare de maşini aparţine, de asemenea, lui Elon Musk.

La lansarea de anul trecut, recuperarea lansatorului pe platforma plutitoare a eşuat.

Lansarea de joi a reprezentat aşadar recuperarea pentru prima dată a celor trei propulsoare, care ar urma să fie utilizate, cel puţin parţial, în cadrul următoarei misiuni, a precizat o comentatoare a lansării.

Compania SpaceX recuperează în mod frecvent prima treaptă a rachetelor sale în scopul reutilizării acesteia pentru a reduce în mod substanţial costurile lansărilor. Falcon Heavy este alcătuită din echivalentul a trei rachete Falcon 9, alipite pentru a tripla forţa vehiculului în momentul lansării.

După primul zbor reuşit din 2018, armata americană şi companii private au semnat contracte pentru lansări cu ajutorul rachetei Falcon Heavy, iar NASA a evocat posibilitatea de a îi încredinţa misiuni pentru programul său care vizează revenirea astronauţilor americani pe Lună.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62037225
Scandalul medicului olandez care a făcut în total 71 de copii. Ce au dezvăluit testele ADN

Testarea ADN autorizată de o instanţă din Olanda a confirmat vineri că un medic olandez controversat, care a decedat în 2017, a utilizat propriul material biologic pentru a insemina zeci de femei, care au devenit mamele a 49 de persoane.

62036824
Soarta incertă a lui Julian Assange. Avocații lui cred că în SUA poate fi închis zeci de ani

Soarta lui Julian Assange, arestat joi la Ambasada Ecuadorului din Londra, este incertă. Nu se ştie deocamdată dacă fondatorul Wikileaks va fi trimis în Statele Unite.

62006274
Alertă de tsunami în Indonezia, după un cutremur cu magnitudinea 6.8

O alertă de tsunami a fost emisă pentru insula Sulawesi, din Indonezia, după un cutremur cu magnitudinea 6.8. Ulterior, autoritățile au ridicat alerta de tsunami.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.