Momentul în care atacatorul din Londra a fost împușcat de poliție. VIDEO

×
Publicitate

O înregistrare publicată de tabloidul britanic Daily Mail arată momentul în care autorul atacului de duminică din Londra, soldat cu 3 răniți, este împușcat de polițiști sub acoperire.

Momentul a fost filmat de un trecător. Agenții în haine civile i-au luat cuțitul cu care rănise 3 persoane și au verificat dacă vesta pe care o purta avea încărcătură explozibilă.

Cum s-a petrecut atacul de duminică


Trei persoane au fost rănite în atac duminică după-amiază, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Metropolitane londoneze, Lucy D'Orsi, într-un comunicat.

Două persoane au fost înjunghiate, iar o a treia se crede că a fost rănită de sticla spartă în timpul focurilor trase de poliţie. Cele trei victime, un bărbat şi două femei, au fost duse la spitale locale, fără ca viaţa lor să fie pusă în pericol.

Suspectul Sudesh Amman purta ataşat de corp un dispozitiv exploziv "fals", iar atacul se crede că este "legat de islamism", a spus D'Orsi.

Ea a confirmat că "ofiţeri înarmaţi, care făceau parte dintr-o operaţiune proactivă de supraveghere antiteroristă", l-au urmărit pe suspect pe jos.

Printre altele, gruparea extremistă Stat Islamic a revendicat luni responsabilitatea atacului cu cuţitul comis în weekend la Londra.

Atacatorul este un combatant al SI şi a comis atacul ca răspuns la apelurile grupării vizând cetăţenii ţărilor care fac parte din coaliţia anti-SI, potrivit agenţiei de ştiri al-Amaq, având legături cu gruparea teroristă.

Cine este atacatorul din Londra

 

Sudesh Amman avea 20 de ani, fusese eliberat recent din închisoare şi era încă supravegheat de poliţişti. Deşi autorităţile britanice au catalogat incidentul drept unul de natură islamistă, momentan nu au făcut publice mai multe detalii legate de agresor şi de motivele care l-au împins să comită teribila faptă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62107752
GALERIE FOTO. Cum arată noul bombardier al Forțelor Aeriene ale SUA

Forțele Aeriene ale SUA și producătorul de aparatură militară Northrop Grumman au publicat mai multe imagini cu noul bombardier B-21, potrivit Business Insider.

61994986
Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu Jared Kushner, cu privire la planul de pace pentru Orientul Mijlociu

Statele Unite au cerut ca joi să aibă loc o reuniune cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU, pentru prezentarea planului de pace american pentru Orientul Mijlociu, respins de palestinieni.

62107598
Femeie arestată în China după ce a ascuns că a intrat în contact cu o persoană din zona contaminată

O femeie de 36 de ani din orașul chinez Tianjin a fost reţinută de Poliţia locală luni, după ce "a ascuns deliberat" autorităţilor faptul că a intrat în contact cu o persoană aflată în zona afectată de epidemia de pneumonie virală cauzată de coronavirus.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.