Guvernul nu intenționează să le furnizeze Ucrainei vecine, a declarat vineri președintele Parlamentului, Igor Grosu, citat de Reuters, scrie news.ro.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, al doilea oficial în ierarhia de stat a Moldovei, a explicat că modificările sunt necesare pentru a putea continua fabricarea dronelor cu dublă utilizare. Potrivit oficialului, modificările legislative ar urma să creeze cadrul necesar pentru dezvoltarea unei astfel de activități, în primul rând pentru a acoperi necesitățile interne ale țării, nu pentru export.

Moldova vrea să producă propriile drone

Șeful Legislativului a explicat că, în prezent, cadrul legal nu permite desfășurarea unor asemenea activități de producție, iar Parlamentul va trebui să intervină pentru a elimina această restricție.

„Mi-ar plăcea foarte mult să le producem pentru noi înșine. Avem nevoie de ele, în special în scopuri cu dublă utilizare”, a declarat Grosu, în cadrul unui forum internațional de securitate găzduit de Moldova, menționând utilizarea dronelor pentru securitatea națională, situații de urgență și agricultură.

Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate al președintei Maia Sandu, care deține majoritatea în parlament, a respins orice sugestie conform căreia acestea ar putea fi destinate utilizării de către Ucraina în războiul său cu Rusia, care durează de patru ani și jumătate.

„Desigur că nu! De ce am face asta?”, a declarat el reporterilor. „Le-am produce pentru noi înșine”, a precizat el.

Administrația Sandu, care dorește ca Moldova să adere la Uniunea Europeană până în 2030, a criticat vehement invazia Ucrainei de către Moscova.

Drone și rachete, o amenințare pentru Moldova

Moldova, situată între Ucraina și România, a fost afectată de război. Un număr tot mai mare de drone și rachete, considerate de autorități a fi de proveniență rusă, au pătruns în spațiul aerian al țării în ultimele săptămâni, resturi din acestea prăbușindu-se pe teritoriul său, precizează Reuters.

Grosu a declarat în cadrul forumului că au fost înregistrate 88 de astfel de încălcări ale spațiului aerian al Moldovei de la invazia Rusiei din februarie 2022.

„Având în vedere aceste cifre, oamenii pun o întrebare simplă: Poate statul nostru să ne apere?”, a spus el.

„Nu putem asigura această apărare peste noapte. Și nu putem recupera în patru ani cei 30 de ani în care nu am finanțat apărarea noastră. Pentru a ne proteja spațiul aerian, avem nevoie de radare, echipamente, personal instruit, sisteme de comunicații, infrastructură și proceduri”, a arătat el.

Președinta Maia Sandu a declarat joi, în cadrul forumului, că poziția Moldovei în regiune este „vulnerabilă”. Ea a afirmat că producția internă în domeniul apărării reprezintă o componentă esențială a planificării viitoare în domeniul apărării și că modificările legislative vor fi în curând prezentate Parlamentului.