Modelul care a salvat Taiwanul. Cum a ajuns la a 200-a zi fără cazuri locale de coronavirus

62145214

În timp ce cea mai mare parte a lumii se luptă cu noile valuri ale pandemiei de coronavirus, Taiwan tocmai a marcat a 200-a zi consecutivă fără transmitere locală a bolii, notează CNN.

Răspunsul Taipeiului la epidemia de coronavirus a fost unul dintre cele mai eficiente din lume.

Insula cu 23 de milioane de locuitori a raportat ultimul caz cu transmitere locală pe 12 aprilie, de Paștele Catolic.

Până joia aceasta, a înregistrat în total 553 de cazuri, dintre care doar 55 cu transmitere comunitară. Au fost raportate 7 decese de Covid-19.

Până de Paștele catolic, 1,7 milioane de oameni fuseseră infectați în toată lumea, și fuseseră raportate 110.000 de decese. Acum sunt 45 de milioane de cazuri și aproape 1,2 milioane de decese.

Deși al doilea val lovește grav foarte mulți țări, care raportează de la mii la zeci de mii de cazuri zilnic, Taiwanul este departe de așa ceva, reușită cu atât mai importantă cu cât a făcut-o fără lockdown-uri stricte.

Mai mult, și fără restricții drastice asupra drepturilor civile, așa cum a procedat China, o altă țară care ține sub control acum noul coronavirus, chiar dacă de acolo a început pandemia.

În schimb, Taiwanul s-a concentrat pe viteza de răspuns.

Autoritățile au început să-i examineze medical pe pasagerii zborurilor directe din Wuhan încă de pe 31 decembrie, când virusul era doar subiectul zvonurilor și câtorva articole de presă.

Taiwan a confirmat primul său caz cu noul coronavirus pe 21 ianuarie, iar imediat a interzis locuitorilor din Wuhan să mai vină pe insula lor. Toți pasagerii care veneau din China continentală, Hong Kong și Macao trebuia să treacă prin examinări medicale.

Toate acestea se întâmplau chiar dinainte ca Wuhan să intre în lockdown, pe 23 ianuarie. Până în martie, Taiwan a interzis accesul tuturor cetățenilor străini, cu excepția diplomaților, rezidenților și celor cu vize speciale.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62156017
Cel puţin nouă morţi în urma unei alunecări de teren în El Salvador: 40 de case au ajuns sub pământ

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şapte au fost rănite în urma unei alunecări de teren în El Salvador, a anunţat Agenţia de gestionare a dezastrelor, relatează sâmbătă dpa.

62156007
Angela Merkel: Trebuia să acționăm mai devreme, dar oamenii trebuie să vadă paturile pline

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că țările europene ar fi trebuit să acționeze mai din timp pentru a opri al doilea val de infectare cu coronavirus, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece „oamenii trebuie să vadă paturi de spital pline.”

62155975
Cutremur în Turcia: 25 de morți, 800 răniți. Românii care au simțit seismul sunt îngroziți

Seismul din Turcia a avut magnitudinea 7, a dărâmat zeci de clădiri și a produs un tsunami care a afectat ambele coaste, și cea elenă și cea turcească. Nu se știe în acest moment dacă printre victime sunt și cetățeni români.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.