El a făcut apel către liderul conservator al formaţiunii de opoziţie Tisza, Peter Magyar, al cărui partid a câştigat alegerile legislative de duminică, să ridice veto-ul ungar asupra ajutorului destinat Ucrainei, potrivit AFP.

"Este o înfrângere pentru Viktor Orban, este o înfrângere şi pentru un anumit număr dintre susţinătorii săi din mişcarea reacţionară internaţională, în frunte cu Vladimir Putin, care astfel îşi pierde calul troian în Uniunea Europeană", a declarat Jean-Noel Barrot la postul de radio RFI.

Ce așteaptă Franța de la viitorul guvern de la Budapesta

"Ceea ce aşteptăm" de la succesorul său, Peter Magyar, "este să facă ceea ce a spus, să reconstruiască o serie de piloni ai statului de drept pe care Viktor Orban i-a demontat, să readucă Ungaria la locul ei în concertul naţiunilor europene şi să ridice o serie de veto-uri impuse fără nicio justificare", a adăugat ministrul.

"Referindu-ne la sprijinul pentru Ucraina, politica pe care o ducea el (Viktor Orban) constituia un obstacol şi este un fapt îmbucurător că acesta poate fi ridicat", a adăugat şeful diplomaţiei franceze, referindu-se la veto-urile la care premierul ungar a recurs periodic împotriva iniţiativelor UE pentru a ajuta ţara invadată de Rusia.

Citește și
Comisia Europeană: UE nu se confruntă cu un deficit de kerosen, dar riscurile de aprovizionare pot apărea rapid

De la revenirea sa în fruntea guvernului în 2010, Viktor Orban a avut numeroase ciocniri cu Comisia Europeană, care i-a reproşat că nu mai respectă tratatele semnate de Ungaria la momentul aderării sale în 2004.

Critici privind statul de drept și libertățile în Ungaria

O derivă ce a subminat statul de drept şi libertăţile individuale, care a căpătat o nouă dimensiune de când Budapesta începuse să blocheze politica comunitară vizând acordarea de ajutor Ucrainei după invazia declanşată de Rusia în februarie 2022.

Ungaria cultivă relaţii bune cu puteri care vor să slăbească blocul comunitar, precum Statele Unite sub Donald Trump, China şi Rusia, de la care continuă să cumpere hidrocarburi.

În ceea ce priveşte Moscova, unele media au publicat extrase dintr-o serie de convorbiri telefonice care demonstrează sprijinul acordat de ministrul de Externe ungar în exerciţiu, Peter Szijjarto, omologului său rus, Serghei Lavrov, căruia îi transmitea informaţii despre discuţiile instituţiilor de la Bruxelles, inclusiv referitor la Ucraina.