Meta, amendată în UE cu 251 de milioane de euro, din cauza piratării a 28 de milioane de conturi Facebook

62470879
Shutterstock

Gigantul Meta, care obţine profituri în valoare de zeci de miliarde de dolari, a fost amendat marţi cu 251 de milioane de euro în Uniunea Europeană (UE), din cauza unei falii de securitate pe Facebook în 2018, relatează AFP.

Această defecţiune de securitate le-a permis unor hackeri accesul la date personale precum numele complet, adresa de e-mail, numărul de telefon, data naşterii sau religia, potrivit Comisiei irlandeze de Protecţia Datelor (DPC).

Autoritatea de reglementare aplică această amendă în numele UE, deoarece sediul european al Meta, firma-mamă a Facebook, se află la Dublin.

Acest caz - dezvăluit de către Facebook în septembrie 2018 - a antrenat un scandal uriaş în întreaga lume.

”Această încălcare a datelor a avut un impact asupra a 28 de milioane de conturi Facebook în întreaga lume, dintre care aproximativ trei milioane se aflau în UE”, aminteşte într-un comunicat DPC.

”Am luat măsuri imediate în vederea soluţionării problemei imediat ce a fost identificată şi am informat în mod proactiv persoanele afectate şi Comisia irlandeză a Protecţiei Datelor”, a reacţionat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Meta care intenţionează să facă apel.

Hackerii au profitat de un cumul de mai multe erori (bug) ale funcţionalităţii ”vizualizare ca” - care permite vizualizarea felului în care arată propriul profil atunci când este văzut de către alt ultilizator - pentru a ajunge la date.

Utilizarea acestei funcţii putea genera din greşeală chei digitale de coexiune - denumite în engleză ”access tokens” - care permit păstrarea conectării fără reintroducerea parolei de fiecare dată.

Hackerii au reuşit să preia aceste chei care dau acces la conturi ca şi cum ai fi titularul.

Potrivit DPC, această falie a durat 14 zile - de la 14 la 28 septembrie 2018.

Amenda aplicată marţi ”arată cum faptul că nu se integrează cerinţele în domeniul protecţiei datelor de-a lungul întregului ciclu de concepere şi dezvoltare poate expune persoane unor riscuri şi prejudicii foarte grave”, comentează însărcinatul cu comunicarea al autorităţii irlandeze, Graham Doyle.

DPC a început să ancheteze la sfârşitul lui 2018.

Era vorba atunci despre una dintre primele aplicări împotriva unui nume greu al Internetului a Regulamentului European privind Protecţia datelor (RGPD), care intra în vigoare cu câteva luni mai înainte în UE.

Acest regulament, care vizează o mai bună protejare a fatelor persoanle ale europenilor, consolidează drepturole navigatorilor pe Internet şi stabileşte obligaţii clare ale întreprinderilor în procesarea datelor lor.

Meta este acuzată cu regularitate în UE, însă condamnările sale - care intervin adesea la câţiva ani după fapte - par să descurajeze prea puţin gigantul din Menlo Park, care tocmai a anunţat o cifră de afaceri în trimestrul trei de 40,59 miliarde de dolari (38,7 miliarde de euro),şi un profit de 15,69 miliarde de dolari - mai amre decât se aştepta piaţa.

Cea mai recentă amendă în UE cu privire la date a fost aplicată la sfârşitul lui septembrie şi anume în valoare de 91 de miloane de euro, din cauza lipsei de transparenţă, în urma unei falii de securitate.

Grupul a fost amendat deja - între altele - cu 225 de milioane de euro în 2021, tot din cauza lipsei de transparenţă, cu 405 milioane de uro în 2022, din cauza unor încălcări în procesarea datelor minorilor, cu 265 dfe milioane de eur tot în 2022, din cauza unei lipse a protecţiei dstelor sau cu 390 de miliioane de euro în 2023, tot din cauza unor probleme de transparenţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62506023
Mii de manifestanţi pro-UE s-au reunit din nou Georgia. Au organizat marşuri în aproximativ zece locuri din capitală

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a trucat alegerile legislative şi a abandonat ambiţiile europene ale acestei ţări din Caucaz, relatează AFP.

62357815
Conor McGregor și-a ales un adversar faimos înainte de revenirea în Octagon. Lupta va avea loc în India

Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a ajuns la un acord preliminar pentru a lupta cu Logan Paul, vedeta de pe o reţea de socializare care a devenit pugilist, în cadrul unui meci demonstrativ de box. 

62506014
Descoperirea năucitoare făcută după ce o tânără a folosit toaleta unei benzinării. A fost condamnată la închisoare

O tânără care și-a lăsat bebelușul mort în toaleta unei benzinării a fost condamnată la patru ani de închisoare.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.