Marea Britanie și Franța, la un pas de un război comercial

62222174
Getty

Franţa nu va aplica sancţiuni britanicilor înaintea unei reuniuni ministeriale care urmează să aibă loc, joi, la Paris, la care ministrul britanic pentru Brexit David Frost este invitat pentru a soluţiona disputa privind pescuitul.

Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clément Beaune, l-a invitat pe ministrul britanic pentru Brexit ''la o discuţie aprofundată'' şi ''măsurile anunţate şi pregătite de Franţa nu vor fi aplicate înainte de această reuniune'' pentru a promova dialogul, a adăugat Parisul, care ameninţase cu sancţiuni încă de luni, de la miezul nopţii, conform AFP.

La rândul său, Londra a salutat decizia Parisului de a amâna aplicarea sancţiunilor pe care ameninţase să le impună de la miezul nopţii.

Autorităţile franceze şi-ar putea intensifica controalele frontaliere şi sanitare asupra mărfurilor provenite din Regatul Unit şi ar putea să nu permită accesul ambarcaţiunilor de pescuit britanice în porturile sale.

Parisul a acuzat Regatul Unit că nu şi-a respectat angajamentele după ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană şi a denunţat mai ales solicitarea Londrei de a renegocia protocolul nord-irlandez din cadrul Acordului de retragere. Acest protocol vizează menţinerea integrităţii pieţei unice europene.

În virtutea Acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părţi ale apelor britanice dacă au operat acolo şi înainte. Însă francezii şi britanicii au opinii divergente privind natura şi amploarea documentelor justificative care trebuie furnizate.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62222171
Joe Biden a adormit în timpul Conferinței ONU privind schimbările climatice de la Glasgow VIDEO
Președintele Joe Biden a adormit luni pentru câteva zeci de secunde în timpul Conferinței ONU privind schimbările climatice COP26 de la Glasgow.
62139042
Grecia a înregistrat cel mai mare număr de cazuri zilnice de COVID-19 de la debutul pandemiei
Grecia a înregistrat 5.449 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, au anunţat luni autorităţile, cel mai mare număr zilnic de infectări cu coronavirus de la izbucnirea pandemiei la începutul anului trecut, relatează Reuters, citat de Agerpres.
62222134
Peste 120 dintre liderii lumii sunt la Glasgow și discută despre urgența schimbărilor climatice
Peste 120 dintre liderii lumii sunt la Glasgow și discută despre urgența schimbărilor climatice. ''Trebuie să acționăm acum, nu mai avem timp" a spus premierul britanic, gazda summitului.