Marea Britanie, Rusia şi Turcia critică deschiderea ambasadei SUA la Ierusalim

61959807
Agerpres

Guvernul României este printre puţinele din lume care susţin această decizie, dezaprobată chiar şi de aliaţii SUA.

Numeroase state, printre care Marea Britanie, cel mai apropiat aliat al SUA, şi Rusia, au dezaprobat luni deschiderea ambasadei americane la Ierusalim, al cărei transfer a fost deja dezavuat de 128 din cele 193 de ţări membre ale ONU, notează AFP.

Confruntări violente între manifestanţi palestinieni şi soldaţi israelieni s-au soldat luni cu cel puţin 37 de morţi şi sute de răniţi în Fâşia Gaza, unde palestinienii protestau împotriva inaugurării ambasadei SUA, în cursul după-amiezii. Un comitet al ONU a denunţat recurgerea 'disproporţionată' la forţă de către Israel împotriva manifestanţilor palestinieni.

În Marea Britanie, purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a declarat că Londra 'dezaprobă decizia Statelor Unite de a-şi transfera ambasada la Ierusalim şi de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului înaintea unui acord final privind statutul'. 'Ambasada britanică în Israel are sediul la Tel Aviv şi nu avem un proiect de a o transfera', a subliniat purtătorul de cuvânt.

La Moscova, întrebat luni în cursul unui briefing de presă dacă mutarea ambasadei SUA constituie un motiv pentru Rusia să se teamă de o agravare a situaţiei în regiune, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns: 'Da, avem asemenea temeri, am spus-o deja'.

'Respingem această decizie care încalcă dreptul internaţional şi rezoluţiile Naţiunilor Unite', a declarat, la rândul său, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan. 'Prin această decizie, SUA au ales să fie parte a problemei şi îşi pierd rolul de mediator în procesul de pace' în Orientul Mijlociu, a afirmat Erdogan.

Tot din Turcia, purtătorul de cuvânt al guvernului, Bekir Bozdag, a denunţat pe Twitter un 'masacru' la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza, de care 'administraţia americană este în aceeaşi măsură responsabilă ca şi Israelul'. 'Prin transferul ambasadei sale la Ierusalim, administraţia americană a subminat şansele unei reglementări paşnice şi a provocat un incendiu care va cauza şi mai multe pierderi omeneşti, distrugeri şi catastrofe în regiune', a insistat Bozdag.

Regele Marocului, Mohammed al VI-lea, a denunţat şi el, într-o scrisoare adresată luni liderului palestinian Mahmoud Abbas, o 'decizie unilaterală', care 'se opune dreptului internaţional şi deciziilor Consiliului de Securitate', în timp ce, în Egipt, marele muftiu Shawki Allam a acuzat 'un afront direct şi clar la adresa sentimentelor a peste un miliard şi jumătate de musulmani din lume', şi care 'deschide poarta pentru şi mai multe conflicte şi războaie în regiune'.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
61914443
Rusia, acuzată că a susţinut independenţa Cataloniei printr-o campanie de dezinformare

Şeful serviciului de informaţii interne de la Berlin acuză Kremlinul că s-a implicat în criza din Catalonia.

61959792
Liderul grupării teroriste al-Qaeda le cere adepților să pornească jihadul împotriva SUA

Ayman al-Zawahiri, liderul al-Qaeda, le-a cerut adepților grupării teroriste să pornească jihadul, "războiul sfânt", împotriva americanilor, după decizia SUA de a își muta ambasada la Ierusalim.

61953343
Pompeo dă vina pe europeni pentru retragerea SUA din acordul cu Iranul

Statele europene semnatare au refuzat să adere la poziţia SUA şi să modifice acordul nuclear semnat în iulie 2015, înainte ca Washingtonul să-şi anunţe decizia de retragere din acest tratat, a indicat secretarul american de stat Mike Pompeo.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Centrala nucleara cernavoda
Dunărea a coborât la un nivel critic pentru centrala de la Cernavodă. Trafic redus pe Canalul Dunăre–Marea Neagră

Nivelul Dunării la Cernavodă a coborât timp de trei zile consecutive sub pragul operațional de -262 cm, relevant pentru pomparea apei necesare răcirii centralei nucleare. Prognoza indică menținerea cotelor scăzute în următoarele cinci zile.