Manifestații cu mii de oameni la Chișinău, organizate de opoziție. Protestatari au cerut demisia guvernului și a Maiei Sandu

62288387
Agerpres

Mii de protestatari denunţând inflaţia ridicată şi creşterea preţurilor la carburanţi s-au adunat duminică în faţa sediului guvernului Republicii Moldova din Chişinău, cerând demisia preşedintei pro-occidentale Maia Sandu şi a guvernului ei.

Acesta a fost cel mai mare protest în micul stat ex-sovietic de când Sandu a fost aleasă în 2020 pe baza angajamentelor că va dezrădăcina corupţia. De atunci, ea a promis că va asigura aderarea la Uniunea Europeană, care a oferit mari ajutoare, potrivit Reuters.

Mulţimea din piaţa principală a oraşului părea să fie în număr de aproximativ 20.000 de oameni - deşi organizatorii opoziţiei au declarat că numărul a fost de două ori mai ridicat şi poliţia a estimat că au fost prezenţi 6.500.

"Moldova este acum în moarte clinică, adusă de autorităţile actuale", a declarat Dinu Ţurcanu, politician din partidul de opoziţie al lui Ilan Shor, un om de afaceri în exil condamnat pentru fraudă în legătură cu un scandal bancar de un miliard de dolari.

Principalul suspect în această fraudă, magnatul Vlad Plahotniuc, se află de asemenea în afara Republicii Moldovei, dar nu se ştie unde.

Republica Moldova îşi cumpără gazul de la gigantul rus Gazprom conform unui contract încheiat anul trecut. Preţul fluctuează lunar, calculat în funcţie de anotimp. Preţurile au crescut vertiginos în acest an.

Amplasată între Ucraina şi România membră a UE, teritoriul Republicii Moldova a fost parte a Imperiului Rus, "României Mari" şi Uniunii Sovietice, în secolele al XIX-lea şi XX, aminteşte Reuters.

Cei 3,5 milioane de locuitori întâmpină dificultăţi economice serioase asociate cu preţurile la energie, al cărei cost a crescut
cu 29% în septembrie, după ce s-a mărit cu aproape 50% în august, scrie Agerpres.

De când Sandu a preluat puterea, procurorul general al Republicii Moldova a fost înlăturat şi fostul preşedinte al ţării, un apropiat al Moscovei, plasat în arest la domiciliu.

Ţara şi-a redus estimarea de creştere economică la zero pentru 2022, afectată de inflaţia record de 34,3% şi de rate ale dobânzilor de 21,5%.

Analistul Vitalie Andrievschi a respins sugestiile unor comentatori că Sandu semăna cu regretatul lider sovietic Mihail
Gorbaciov, un liberal lăudat în Occident, dar nepopular acasă.

"Cel mai mare neajuns al lui Sandu este că nu poate comunica cu moldovenii de rând", a declarat el pentru Reuters. "Sandu şi guvernul ei nu îşi pot asuma partea lor de responsabilitate şi să-i pedepsească pe cei în mod evident incapabili să-şi facă treaba", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62288385
Forţele ucrainene au preluat controlul unui râu din apropiere de Harkov după retragerea ruşilor VIDEO

Forţele ucrainene au trecut râul Oskil, în nord-estul regiunii Harkov, şi acum controlează ambele maluri ale râului, a afirmat, duminică, armata acestei ţări.

62288370
Londra este paralizată în faţa măsurilor de securitate excepţionale. Peste 10.000 de polițiști vor fi la datorie

Organizarea funeraliilor reprezintă o provocare de securitate fără precedent. Mii de polițiști au împânzit centrul Londrei. Și, pe lângă numeroșii agenți, vor fi implicați și peste 10.000 de angajați din toate categoriile forțelor armate regale.

62288366
Pelerinajul a continuat și duminică noaptea la porțile Palatului Westminster. Coada s-a întins pe kilometri întregi

Sunt ultimele ore în care oamenii pot trece pe la sicriul reginei să-i aducă un omagiu. Luni dimineata, la 8 și jumătate, ora României, Westminster Hall - cea mai veche sală din Parlamentul britanic - se va închide pentru o primă procesiune.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.