Într-un mesaj publicat pe platforma X, şefa statului şi-a exprimat solidaritatea cu familiile victimelor, informează Newsmaker.md, preluat de News.ro.
„Îngroziţi de atacurile barbare ale Rusiei asupra oraşului Krivoi Rog şi a altor oraşe. Gândurile noastre sunt alături de familiile care îşi plâng apropiaţii şi de toţi cei răniţi, inclusiv de atât de mulţi copii”, a transmis Maia Sandu.
La 21 august, drone ruseşti au lovit un centru comercial din Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski. Potrivit autorităţilor ucrainene, dronele au lovit în două valuri, la aproximativ 30 de minute distanţă, când la faţa locului se aflau deja echipele de intervenţie.
Atacul a făcut zeci de victime
Cele mai recente date arată că atacul s-a soldat cu cel puţin 16 morţi şi peste 130 de răniţi, inclusiv copii. Alte nouă persoane, printre care doi copii, erau date dispărute în dimineaţa de 22 august.
Vladimir Zelenski a calificat bombardamentul drept unul „cinic” şi a spus că folosirea celui de-al doilea val de drone, după sosirea salvatorilor, reprezintă un atac deliberat asupra celor care interveniseră pentru a ajuta victimele.
Uniunea Europeană a condamnat, de asemenea, atacul. Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, l-a calificat drept „teroare prin design”.