MAE rus denunţă un act barbar de terorism la care Occidentul este complice, după bombardamentul din Doneţk

62419358
AFP

Rusia a calificat bombardamentul de duminică asupra unei pieţe de la periferia oraşului Doneţk drept un „act barbar de terorism" şi a acuzat Ucraina că a efectuat atacul cu "utilizarea de arme furnizate de Occident".

 

Moscova consideră că Occidentul este complice,  potrivit unui comunicat emis de Ministerul rus de Externe.

"Regimul neo-nazist de la Kiev, susţinut de Statele Unite ale Americii şi de sateliţii săi, a comis din nou un act de terorism barbar împotriva populaţiei civile din Rusia", declară Ministerul rus de Externe.

"Partea rusă condamnă categoric acest atac perfid împotriva populaţiei civile", menţionează comunicatul.
Oficialii locali au declarat că cel puţin 25 de persoane au fost ucise în bombardamentul efectuat duminică de Ucraina în oraşul din estul ţării ocupat de Rusia. Alte 20 de persoane au fost rănite în atacul asupra suburbiei Tekstilşcik, inclusiv doi copii, a declarat Denis Puşilin, şeful administraţiei regionale instalate de Rusia în Doneţk. El a precizat că obuzele au fost trase de armata ucraineană.

În total, precizează MAE rus, au fost întreprinse şase atacuri de artilerie, vizând locuri aglomerate. Bombardamentul a fost efectuat din Avdiivka, care se află încă sub controlul forţelor armate ucrainene - recunoaşte Moscova, care susţine că s-au folosit arme furnizate de Occident.

"Toate acestea confirmă încă o dată implicarea sa (a Occidentului - n.r.) directă în conflict şi îl fac complice la actele criminale ale regimului Zelenski, care a demonstrat încă o dată inumanitate şi ură faţă de oameni nevinovaţi", acuză MAE rus.

Comitetul de Investigaţii al Rusiei a lansat imediat o anchetă privind această infracţiune. "Toţi cei implicaţi şi responsabili pentru acest atac şi pentru alte atacuri teroriste pe teritoriul nostru vor fi pedepsiţi în mod inevitabil", ameninţă Moscova.

Regimul lui Vladimir Putin profită de ocazie pentru a relua în comunicatul său narativul preferat al liderului în legătură cu războiul de agresiune pe care îl duce în Ucraina: "Dorinţa nestăvilită a Occidentului de a provoca o "înfrângere strategică" Rusiei prin intermediul marionetelor ucrainene, pe care este gata să le susţină nechibzuit şi fără limite, împinge regimul de la Kiev spre paşi din ce în ce mai nechibzuiţi, inclusiv acte de terorism, încălcări masive ale dreptului umanitar internaţional şi crime de război”.

Rusia cere "guvernelor responsabile" şi structurilor internaţionale relevante să emită o condamnare fermă a acestui "atac terorist brutal".

"Tăcerea lor va însemna aprobarea tacită a uciderii civililor şi va încuraja neonaziştii ucraineni să comită atrocităţi şi mai sângeroase", avertizează regimul lui Vladimir Putin.

De asemenea, Moscova reconfirmă că nu vrea negocieri de pace, punând vina pe Kiev. "Atacurile teroriste comise de regimul de la Kiev demonstrează în mod clar lipsa de voinţă politică a acestuia pentru pace şi pentru soluţionarea conflictului prin mijloace diplomatice", arată comunicatul ministerului condus de Serghei Lavrov.

În final, Moscova transmite că îşi va continua "operaţiunea" din Ucraina până la îndeplinirea obiectivelor. "Necesitatea de a atinge toate scopurile şi obiectivele operaţiunii militare speciale este evidentă. Ameninţările la adresa securităţii şi actele de terorism nu trebuie să emane de pe teritoriul Ucrainei”, conchide MAE rus.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62402728
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, respinge ”categoric” condiţiile puse de Hamas pentru eliberarea ostaticilor

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că respinge "categoric" condiţiile mişcării palestiniene Hamas pentru eliberarea ostaticilor.

62416760
Explicații oficiale. De ce au atacat Israelul teroriștii Hamas în 7 octombrie și au ucis civili: ”Poate că au avut loc erori”

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas afirmă că atacul din 7 octombrie asupra Israelului a fost "o etapă necesară" împotriva ocupaţiei israeliene a teritoriilor palestiniene. 

62419355
Șase cadavre au fost găsite pe plaje din Antalya în cinci zile. Ce teorie au autoritățile

Autoritățile din Turcia au anunțat că duminică, 21 ianuarie, au descoperit pe o plajă din Antalya cadavrul unui bărbat, al șaselea în ultimele cinci zile găsite în aceeași regiune.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.