Explicații oficiale. De ce au atacat Israelul teroriștii Hamas în 7 octombrie și au ucis civili: ”Poate că au avut loc erori”

62416760

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas afirmă că atacul din 7 octombrie asupra Israelului a fost "o etapă necesară" împotriva ocupaţiei israeliene a teritoriilor palestiniene. 

De asemenea,  Hamas a admis că "haosul" a antrenat "erori", potrivit unui document publicat duminică de mişcarea palestiniană, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Hamas a indicat că în "haosul" din jurul graniţei dintre Israel şi Fâşia Gaza "poate că au avut loc erori", negând totuşi că a vizat civili şi dacă s-a întâmplat a fost "accidental, în timpul confruntărilor cu forţele de ocupaţie" şi aceasta în pofida celor 1.140 de persoane ucise în timpul acestui atac fără precedent, majoritatea dintre ei civili, potrivit unui bilanţ bazat pe date oficiale israeliene.

Mişcarea islamistă, aflată la putere în Gaza din 2007, cere încetarea "agresiunii israeliene", afirmă că "poporul palestinian" poate "decide viitorul" teritoriului de coastă şi respinge "proiectele internaţionale sau israeliene".

În acest document de aproape 20 de pagini, primul de acest tip, Hamas, considerată organizaţie teroristă de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Israel, menţionează că vrea să ofere "propria versiune a faptelor".

În timp ce atacul său din 7 octombrie împotriva Israelului a dus la moartea a 1.140 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ bazat pe cifre oficiale israeliene, Hamas insistă "că a făcut tot posibilul pentru a evita lovirea civililor".

"Este posibil să fi fost comise greşeli în cursul operaţiunii 'potopul Al-Aqsa', din cauza prăbuşirii bruşte a aparatului de securitate şi militar de-a lungul graniţei dintre Israel şi Fâşia Gaza", notează Hamas.

”Evitarea vătămării civililor, în special copii, femei şi persoane în vârsta este o obligaţie religioasă şi morală a luptătorilor brigăzilor al-Qassam", a continuat comunicatul, menţionând braţul armat al formaţiunii.

Investigaţii sunt în curs de desfăşurare în Israel, după informaţii privind violenţe sexuale.

Pe 7 octombrie, aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice în timpul acestor atacuri, fără precedent ca violenţă şi amploare, iar, potrivit Israelului, 132 de persoane rămân captive în Fâşia Gaza - dintre care 27 ar fi murit, potrivit unui bilanţ bazat pe cifre oficiale israeliene.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62419355
Șase cadavre au fost găsite pe plaje din Antalya în cinci zile. Ce teorie au autoritățile

Autoritățile din Turcia au anunțat că duminică, 21 ianuarie, au descoperit pe o plajă din Antalya cadavrul unui bărbat, al șaselea în ultimele cinci zile găsite în aceeași regiune.

62415545
Aeroportul Schiphol din Amsterdam a anulat zeci de zboruri din cauza furtunii Isha

Aeroportul Schiphol din Amsterdam a anulat zeci de zboruri programate pentru luni ca măsură preventivă din cauza vântului puternic care însoţeşte furtuna Isha, aşteptată în Olanda, dar şi în Marea Britanie.

62419352
Donald Trump şi Nikki Haley se duelează în pledoariile finale înaintea alegerilor primare din New Hampshire

Fosta ambasadoare a SUA la ONU Nikki Haley şi fostul preşedinte Donald Trump îşi vor prezenta duminică argumentele finale în New Hampshire.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.