Liderii UE au aprobat planul de înarmare a Europei, după schimbarea de poziție a SUA. ”Un pericol clar și prezent”

×
Publicitate

Liderii din Uniunea Europeană reuniţi la Bruxelles au dat undă verde unui plan privind consolidarea apărării bătrânului continent. Întâlnirea de urgență a avut ca teme principale sprijinirea Ucrainei și securitatea Europei.  

Președintele Volodimir Zelenski a mulțumit Europei „pentru că a rămas alături de Ucraina” într-o săptămână în care Donald Trump l-a atacat la Casa Albă, a suspendat ajutorul militar și a întrerupt schimbul de informații de la Serviciile Secrete Americane.

Ursula von der Leyen: ”Suntem hotărâți să investim mai mult, să investim mai bine și mai repede. De la Paris, la Londra, la Bruxelles, am demonstrat că suntem dispuși și capabili să ne intensificăm eforturile comune și să ne coordonăm eficient. Cert este că Europa se confruntă cu un pericol clar și prezent. De aceea am prezentat planul Reînarmarea Europei".

Planul presupune mobilizarea a aproximativ 800 de miliarde de euro pentru a consolida capacitățile de apărare ale Europei.

Emmanuel Macron: ”Având în vedere amenințarea și dincolo de ce se întâmplă în Ucraina, trebuie să ne creștem capacitățile de apărare și trebuie să construim, în următorii câțiva ani, capacități de apărare autonome pentru europeni. Iar statele membre vor avea acces la fonduri la cele mai bune rate de piață pentru echipamente pe termen scurt, imediat".

Prezent la această reuniune, președintele Volodimir Zelenski a fost întâmpinat de șefa Comisiei Europene și de președintele Consiliului European.

Volodmir Zelenski: ”Vreau să le mulțumesc tuturor liderilor europeni pentru că au arătat un asemenea sprijin puternic pentru Ucraina. Pe parcursul acestei întregi perioade (a războiului) și săptămâna trecută (cearta cu Trump – n.red.) ați rămas alături de noi".

Viktor Orban vorbește exact ca Putin și să vina pe UE pentru că a fost abandonată de SUA

Demonstraţia de unitate a blocului european a fost însă contestată de premierul maghiar Viktor Orbán, care nu a aprobat declaraţia Uniunii privind sprijinirea Kievului.

Viktor Orban: ”Uniunea Europeană s-a izolat acum de Statele Unite, s-a izolat de China din cauza războiului comercial și s-a izolat de Rusia din cauza politicii de sancțiuni. Dar, dacă cineva este izolat aici, este Uniunea Europeană ca atare pentru că Ungaria are o relație bună în toate cele trei direcții".

Presiunea asupra liderului de la Kiev - dar și asupra Europei - este tot mai apăsătoare după ce președintele Trump a suspendat orice ajutor militar pentru Ucraina, inclusiv cel de la serviciile de informații americane, care includea date de la sateliții de spionaj privind mișcările forțelor ruse pe front.

Reporter: Dar, pot astăzi serviciile de informații europene să înlocuiască informațiile de la serviciile americane când suntem în război?

Sébastien Lecornu, ministrul francez al Apărării: Aceasta este o întrebare excelentă. Da, avem resurse de informații. Le oferim ucrainenilor acest avantaj”.

Franța și Marea Britanie sunt gata să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina după încheierea unui acord. Ar însemna un război direct al țărilor europene împotriva Rusiei - a amenințat ministrul de Externe al lui Putin.

Oficiali din SUA și Ucraina ar urma să se întâlnească la Riad

Serghei Lavrov: ”Această (desfășurarea forțelor de pace europene în Ucraina) va însemna, vreau să spun din nou, nu o implicare hibridă, ci o implicare directă, oficială și neascunsă a țărilor NATO într-un război împotriva Federației Ruse. Acest lucru nu poate fi permis. Mai ales pe fondul declarației nervoase făcute de Macron ieri, cum că Rusia este o amenințare pentru Europa. Dacă este o amenințare, atunci trupele trebuie trimise împotriva acestei amenințări”.

Totodată, liderul de la Elysee a declarat că Franța este deschisă să discute despre extinderea protecției oferite de arsenalul său nuclear către partenerii europeni - un alt semn că îngrijorările sunt profunde. Nici acest mesaj nu este pe placul Moscovei.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: ”Există deja o retorică nucleară de acest tip, o astfel de pretenție la conducerea arsenalului nuclear în Europa, adică, este foarte, foarte un discurs de confruntare".

Între timp, delegații din Ucraina și Statele Unite au reluat discuțiile cu privire la acordul de exploatare a mineralelor rare.

Și, potrivit unor surse din cadrul Guvernului de la Kiev, reprezentanții celor două țări ar urma să se întâlnească marți în Arabia Saudită, la Riad. 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Summitul UE. Cum a fost convins Robert Fico, premierul Slovaciei, să nu facă front comun cu Viktor Orban

Liderii Uniunii Europene au aprobat joi sprijinul militar pentru Ucraina, dar fără acordul premierului ungar Viktor Orbán.

Cinci extremiști asociați cu Cetățenii Reichului, care organizau un război civil în Germania, au fost condamnați. Ce plănuiau

O instanţă din Germania a dispus condamnarea la închisoare a cinci persoane, membri ai unei grupări extremiste cu legături cu Reichsbürger (Cetăţenii Reich-ului), pentru complotul privind o lovitură de stat şi privind răpirea ministrului Sănătăţii.

Eşec pentru Elon Musk. SpaceX a pierdut controlul în spaţiu asupra navei Starship, care a explodat în timpul unui test

Compania SpaceX a lui Elon Musk a pierdut contactul în spaţiu cu racheta sa Starship, joi, în timpul celei de-a opta misiuni de testare, acesta fiind al doilea eşec consecutiv din acest an.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.