Liderii a nouă state NATO, inclusiv România, au anunțat sprijinul aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică
După eliberarea unui oraș-cheie din est, Lîman, armata ucraineană revendică cucerirea de noi teritorii în regiunea Donețk.
Pe de altă parte, liderii a nouă țări NATO din Europa Centrală și de Est, printre care și România, au anunțat, printr-o declarație comună, sprijinul aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică.
Nick Paton Walsh, CNN: O tăcere fantomatică, în afară de bombardamente ocazionale și foc cu arme de calibru mic... Aceasta este atmosfera în cea mai mare parte a unui oraș complet distrus. Ni s-a spus că mulți localnici (rusofoni) au plecat când a început ofensiva ucraineană spre Lîman. Așa că pare un oraș fantomă locul unde rușii au suferit o înfrîngere cu o atât de mare importanță strategică.
Mulți oameni spun că rușii au fugit cu miile din Lîman, încă de vineri.
Yulia Kirienko, corespondent 1+1 Ucraina: De-a lungul șoselei pe unde au avansat trupele ucrainene, în ofensiva lor, zac echipamentele militare ale rușilor, distruse. Ocupanții spuneau că Rusia va fi aici pentru totdeauna, dar a rămas doar o pânză tricoloră arsă.
Lîman - oraș de importanță strategică pentru avansul spre est pe câmpul de luptă - este cel mai important câștig pentru forțele ucrainene, în ultimele săptămâni. Și primul după ce Putin a declarat această regiune din estul Ucrainei - parte a Federației ruse.
Soldat: Am lovit în locurile unde erau concentrate trupe. Știam de multă vreme unde sunt, cine sunt și cum acționează. Rutele lor logistice au fost, de asemenea, întrerupte.
Dar violențele și schimbările constante de putere sunt prea mult pentru unii localnici, într-o zonă unde trăiesc și mulți rusofoni.
Nick Paton Walsh, CNN: Cât am condus până aici, au fost probabil cele mai deprimante două ore pe un drum din Ucraina în mai bine de 6 luni de război. Peste tot sunt semnele ferocității luptelor care s-au purtat, dar și semnele unei rapide ofensive a forțelor ucrainene spre acest oraș.
Pe drumul spre Lîman se află o mânăstire și așezarea Sviatohirsk.
Doar vârstnicii și cei mai vulnerabili au rămas aici când au venit invadatorii
Localnică: Cel mai înfricoșător moment a fost când, într-o noapte, s-au tras focuri de armă în curtea mea. Erau rușii. Eu am încercat să țin ușa de fier închisă, dar un soldat a tras de ușă, a forțat-o... Când m-am ferit, eu am căzut în beci. El a intrat și a tras la întâmplare, în întuneric. Nu m-a nimerit.
Cu mânăstirea înălțându-se impunătoare, mai presus de dezastrul lăsat de război, unii își pun nădejdea în credință. Liuba păstrează cu sfințenie o șuviță din părul duhovnicului ei, ucis în cursul unui bombardament, în iunie.
Liuba: O țin la piept, așa ca o amuletă protectoare. Dar spuneți-mi, mai poți să trăiești aici?
Ecoul bombardamentelor încă răsună printre zidurile distruse. Și biserica - unde mai mulți localnici s-au adăpostit și au trăit aproape o jumătate de an - poartă urmele războiului. Dar acum, clopotele bat din nou...
