Letonia: Rusia accelerează lansarea ofensivei înainte ca Ucrainei să-i fie livrate tancurile promise

62318968
Profimedia

Rusia se grăbeşte să lanseze o nouă ofensivă în Ucraina, înainte ca țara condusă de Volodir Zelenski să primească tancurile promise, consideră comandantul-şef al forţelor armate din Letonia, Valdemaras Rupsys.

Acesta susține că Rusia va încerca să profite de această "fereastră de oportunitate" creată înainte ca Kievul să primească tancurile grele care i-au fost promise recent de către aliaţii săi occidentali, notează agenţia de presă ucraineană Unian.

"Rusia a trecut la un război total, implicând întreaga populaţie în mobilizare şi plasându-şi economia 'pe picior de război'. În condiţiile unei astfel de confruntări, logistica şi asigurarea tehnico-materială sunt cheia", a afirmat general-locotenentul Valdemaras Rupsys, care susţine că, "în etapa actuală, Rusia are suficiente resurse pentru operaţiuni de luptă, iar NATO trebuie să asigure asistenţă Ucrainei într-un război de această natură".

"Acum chiar şi un orb poate să vadă că ei (ruşii) se pregătesc pentru un nou val de ofensivă. Şi, probabil, s-ar putea opri sau schimba intenţia doar dacă vor vedea că Ucraina are suficiente echipamente, muniţii, arme şi personal instruit", consideră comandantul forţelor letone într-un interviu acordat agenţiei de presă ucrainene Guildhall.

Dacă războiul va dura mai mult timp, totul va depinde de resurse, a subliniat generalul leton. "Trebuie să ţinem cont de faptul că Rusia are toate condiţiile pentru a-şi dota propria armată cu muniţie, tancuri, vehicule de luptă, iar ei pot lupta având şi suficientă aviaţie", argumentează el.

Potrivit lui, livrările de vehicule blindate grele vor juca un rol important în desfăşurarea războiului.

"Ruşii înţeleg că dacă nu trec la ofensivă acum, la sfârşitul primăverii va fi prea târziu. În cadrul NATO, la nivelul celor 30 de comandanţi-şefi din ţările aliate există un consens. Războiul vostru este războiul nostru, trebuie să sprijinim Ucraina prin toate mijloacele disponibile", a spus Rupsys.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) aprecia duminică - într-un nou buletin informativ cu privire la situaţia de pe frontul în Ucraina - că principalul obstacol în calea lansării unei contraofensive ucrainene a fost şi rămâne ezitarea Occidentului de a trece pe scară largă forţele armate ucrainene la armament de tip occidental.

Analiştii ISW - un think tank cu sediul în SUA - apreciază că pregătirile pentru livrarea tancurilor ar fi trebuit să înceapă încă din vară. După eliberarea Hersonului, războiul s-a transformat în lupte poziţionale, foarte avantajoase pentru Moscova, pentru a mobiliza şi antrena noi forţe. Acum, iniţiativa pe câmpul de luptă este de partea Rusiei, afirmă ei, potrivit Unian.

Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că nu vede niciun indiciu ca Vladimir Putin să fi renunţat la obiectivele sale şi prevede că Rusia va încerca din nou să obţină controlul asupra Ucrainei, potrivit agenţiilor de presă internaţionale.

"Nu vedem niciun semn că preşedintele Putin şi autorităţile de la Moscova se pregătesc pentru pace. Vedem contrariul. Vedem că se pregătesc pentru un nou război, că mobilizează mai mulţi soldaţi, mai mult de 200.000, poate chiar mai mulţi", a spus Stoltenberg într-o declaraţie făcută în cursul unei vizite în Coreea de Sud, potrivit biroului de presă al NATO.

"Cel mai important, nu vedem niciun indiciu că preşedintele Putin şi-a schimbat obiectivul general al acestei invazii, care este de a-şi controla vecinul, de a controla Ucraina. Aşa că ar trebui să ne pregătim pentru un drum lung", a declarat secretarul general al NATO.

El a subliniat că rezultatele unor posibile negocieri viitoare sunt legate în mod indisolubil de rezultatul de pe câmpul de luptă, dar atâta timp cât Putin crede că poate câştiga pe teren, nu se va aşeza la masa negocierilor.

"Aşadar, paradoxul este că, de fapt, sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai bună cale pentru a se obţine o soluţionare paşnică şi negociată a războiului", a spus Stoltenberg, citat de agenţia de presă Unian.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62320515
Un avion grec de vânătoare s-a prăbușit în Marea Ionică. Pilotul încă este căutat | FOTO

Un pilot al Forţelor Aeriene elene a murit luni, iar altul a fost dat dispărut după ce avionul de vânătoare de tip F-4 Phantom la bordul căruia se aflau s-a prăbuşit în Marea Ionică, anunţă Statul Major al Forţelor Aeriene greceşti.

62320474
Un pictor a cumpărat un candelabru cu 250 de lire și ar putea obține pe el 7 milioane de lire

Un candelabru creat de sculptorul elveţian Alberto Giacometti şi achiziţionat de un pictor britanic dintr-un magazin de antichităţi în anii 1960 pentru suma de 250 de lire sterline ar putea obţine şapte milioane de lire sterline la o licitaţie.

62238590
Reacție dură a Rusiei după ce „păpușarii” Ucrainei au decis să-i livreze tancuri și blindate: „Pas extrem de distructiv”

Discuţiile cu Kievul sau cu "păpuşării" săi nu au niciun rost după ce SUA şi partenerii lor au decis să livreze tancuri şi vehicule blindate Ucrainei, a declarat luni ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.