"Legea sclaviei” scoate oamenii din nou în stradă. „Decizii luate peste capul nostru”

×
Publicitate

Protestatarii menţin presiunea asupra lui Viktor Orban. Zece mii de oameni au ieşit duminică seară în stradă, la Budapesta, în al patrulea şi cel mai amplu protest din ultima săptămână, intitulat „Crăciun fericit, domnule prim-ministru!"

Oamenii sunt nemulţumiţi de noua lege a muncii care, spun ei, îngrădeşte drepturile angajaţilor. Potrivit presei ungare, un grup de manifestanţi a încercat să pătrundă cu forţa în sediul televiziunii publice, dar a fost ţinut la distanţă de forţele de ordine.

Protest Ungaria

Protestatari cu lumânări aprinse în mâini şi purtând drapele ale Ungariei şi ale Uniunii Europene au mărşăluit de la Piaţa Eroilor până în faţa parlamentului ungar. Pe bannere se puteau citi sloganuri precum „Nu furaţi!" şi „Tribunale independente!"

Ajunşi în faţa scenei pe care au luat cuvântul activişti antiguvernamentali, manifestanţii au aprins fumigene şi au ridicat în aer telefoanele aprinse.

Protest Ungaria

„Totul a început după 2010, când guvernul a început să ia economiile oamenilor, mă refer la fondurile private de pensie. Apoi a continuat cu restructurarea presei din Ungaria. La acel moment, nimeni nu a crezut că ziarele vor fi din nou închise în Ungaria secolului XXI."

„Mi-ar plăcea să avem şi noi democraţie. Mi-ar plăcea să trăim într-o ţară unde putem decide liber ce să facem, fără ca toate deciziile să fie luate peste capul nostru."

Protest Ungaria

Protestatarii sunt nemulţumiţi de noua lege a muncii, care le permite angajatorilor să solicite până la 400 de ore suplimentare de muncă pe an, motiv pentru care a fost numită „legea sclaviei".

O altă nemulţumire e legată de proiectul de lege prin care Orban vrea să creeze noi tribunale administrative care vor răspunde în faţa guvernului şi vor gestiona chestiuni sensibile precum legea electorală şi aspecte legate de corupţie.

Protest Ungaria

Manifestaţia de duminică seară a fost organizată de partidele de opoziţie, federaţii ale studenţilor şi ONG-uri, cărora li s-au alăturat sindicatele. Fidesz, partidul de guvernământ, susţine însă ca protestele au fost coordonate de miliardarul George Soros, un adversar declarat al premierului Orban.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62007876
Al cincilea mort în atacul din Strasbourg. Ar fi încercat să-l oprească pe atentator
O a cincea persoană rănită în atentatul de la Strasbourg, comis marţi seară de Cherif Chekatt, a murit duminică, informează prefectura din departamentul Bas-Rhin.
62008925
Un ministru a demisionat după ce a fost prins pe un site de întâlniri online
Ministrul australian Andrew Broad a fost nevoit să-şi dea demisia după un scandal provocat de folosirea unui site de întâlniri online.
61973693
Senatul SUA pregăteşte un raport despre implicarea Rusiei în alegerea lui Trump
Raportul va fi prezentat în cursul acestei săptămâni şi a fost realizat de cercetători de la Universitatea Oxford.