Lavrov cere recunoașterea internațională a teritoriilor ocupate: „Noile realități teritoriale trebuie oficializate”

62569546

Rusia doreşte să fie recunoscute internaţional - ca parte a teritoriului rus - regiunile ucrainene a căror anexare a fost revendicată de Moscova, în vederea asigurării unei păci ”durabile”, declară într-un interviu publicat miercuri. 

Preşedinţia rusă cere ca Kievul să cedeze Rusiei cele patru regiuni a căror anexare a revendicat-o în septembrie 2022 - Doneţk, Lugans, Herson şi Zaporojie, plus Crimeea, anexată în 2014, şi ca Ucraina să renunţe să adere la NATO.

Kievul şi aliaţii săi din Occident resping aceste pretenţii drept inacceptabile.

Ucraina, cere, la rândul său, ca armata rusă să se retragă de pe tot teritoriul ucrainean, din care ocupă în prezent aproximativ 20%.

”Pentru ca pacea să fie durabilă, noile realităţi teritoriale care au apărut (...) trebuie să fie recunoscute şi oficializate conform legii internaţionale”, declară Serghei Lavrov în acest interviu publicat miercuri pe site-ul Ministerului rus de Externe.

”O NOUĂ SERIE DE UTIMATUMURI VECHI”

 

Omologul său ucrainean Andrii Sîbiga a reacţionat rapid la aceste declaraţii.

”O nouă serie de ultimatumuri vechi. Rusia nu şi-a schimbat obiectivele şi nu dă semn de nici cea mai mică dispoziţie la negocieri semnificative”, îi replică lui Lavrov pe reţele de socializare şeful diplomaţiei ucrainene.

”Asta arată că apetitul agresorului nu face decât să crească atunci când nu este supus unor presiuni şi forţei. Este mai degrabă timpul să lovim maşina rusă de război ci noi sancţiuni dure”, adaugă el.

Rusia continuă să ceară ca Ucraina să-i cedeze Donbasul (est), o regiune pe care nu o controlează în întregime, însă este dispusă să ”îngheţe” războiul în sudul Ucrainei de-a lungul liniilor actuale ale frontilui, dădea asigurări săptămâna trecută Turcia, care a găzduit trei runde de negocieri între Rusia şi Ucraina, anul acesta, la Istanbul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62510499
Alertă de securitate pe aeroportul din Vilnius: Zborul președintelui Lituaniei, întârziat din cauza unei drone

Avionul la bordul căruia se afla președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, nu a putut ateriza pe aeroportul din Vilnius o perioadă, după ce au fost primite informații despre observarea unei drone, a relatat secretarul de presă, conform LRT.

62572078
Un bărbat a împușcat mortal un băiat de 11 ani care i-a sunat la ușă și a fugit, o farsă virală pe TikTok

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost acuzat de crimă pentru că ar fi împușcat un băiat de 11 ani care i-a sunat la ușă și a fugit.

62572077
Israelul lansează satelitul militar Ofek 19: ”Un mesaj către toţi inamicii noştri, oriunde s-ar afla: îi supraveghem”

Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a anunţat miercuri lansarea satelitului de recunoaştere militară Ofek 19, care a avut loc cu o zi înainte, numind-o "o realizare de cel mai înalt nivel mondial" şi "un mesaj" către inamicii ţării, informează EFE.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.