Kremlinul declară că s-a creat un vid în domeniul controlului armelor. Peskov: Rusia nu este vinovată pentru această situație

62332028

Kremlinul a declarat luni că a apărut un "vid" în domeniul controlului armelor, ca urmare a deteriorării relaţiilor între o serie de state, pretinzând însă că nu Rusia este vinovată pentru această situaţie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns astfel la o întrebare referitoare la decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a "denunţa" oficial Tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa (FACE), care datează de la sfârşitul Războiului Rece, potrivit Agerpres.

" (...) în acest domeniu al controlului armelor, al stabilităţii strategice, se dezvoltă acum un mare vid, desigur, care, în mod ideal, ar trebui umplut urgent prin noi acte de drept internaţional care să reglementeze această situaţie', a afirmat Peskov în cadrul unui briefing de presă cotidian.

"Este în interesul întregii lumi. Dar pentru ca asta să se întâmple, avem nevoie de relaţii bilaterale funcţionale cu o serie întreagă de state, care în prezent lipsesc", a spus el, adăugând că "nu este din vina noastră".

Tratatul FACE din 1990 a impus limite privind desfăşurarea de echipamente militare în Europa. Rusia şi-a suspendat participarea la acest tratat încă în 2007 şi şi-a "întrerupt complet" participarea în 2015.

Putin a semnat luna aceasta un decret prin care denunţă simbolic tratatul, în urma unei dezbateri şi a unui vot în parlamentul rus bicameral pe această temă.

Rusia a suspendat recent o serie de acorduri de control asupra armamentului cu statele occidentale, inclusiv tratatul New START (cu SUA), care reglementa proliferarea nucleară, şi a început să transfere arme nucleare tactice în statul vecin Belarus.

Relaţiile între Moscova şi ţările occidentale sunt la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului rece, după ce Putin a trimis zeci de mii de soldaţi ruşi în Ucraina la 24 februarie 2022, în ceea ce el spune că este o "operaţiune militară specială" cu scopul de a proteja securitatea Rusiei împotriva autorităţilor prooccidentale de la Kiev.

Ucraina şi aliaţii săi occidentali spun că acţiunile Rusiei constituie un război de agresiune neprovocat, care are ca scop capturarea de teritoriu, potrivit Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62246394
Guvernator rus: Mai multe așezări de la frontiera cu regiunea Belgorod, sub focul trupelor ucrainene

Mai multe așezări de la frontiera cu regiunea Belgorod din Rusia sunt bombardate simultan de forțele ucrainene, a declarat guvernatorul din zonă, scrie SkyNews.

62248508
Premierul spaniol dizolvă Parlamentul și convoacă alegeri generale anticipate, după eșecul partidului său la scrutinul local

Premierul socialist Pedro Sanchez a anunţat luni convocarea-surpriză de alegeri legislative anticipate în Spania pe 23 iulie, la o zi după ce stânga a suferit o înfrângere clară în faţa conservatorilor într-un dublu scrutin municipal şi regional.

62352106
Un șofer de BMW care și-a parcat mașina pe plajă a găsit-o luată de valuri la scurt timp. ”Nu poți parca acolo”

Un șofer de BMW care și-a lăsat decapotabila pe o plajă și-a găsit mașina luată de valuri, scrie Mirror.co.uk.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.