Reacția Rusiei privind datele vehiculate de Occident pentru o posibilă invazie. „Nu a fost foarte bun la istorie”

62236545
Getty

Avansarea în mod repetat de către ţările occidentale a unor date pentru o eventuală invadare a Ucrainei de către Rusia este provocatoare şi poate avea efecte adverse, transmite Kremlinul.

Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite Interfax, preluată de Reuters.

Citește AICI cele mai noi informații despre situația din Ucraina

Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri că este convins că preşedintele rus Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina şi că, deşi încă mai este loc pentru diplomaţie, se aşteaptă ca Rusia să treacă la acţiune în următoarele zile. Rusia a negat în mod repetat că se pregăteşte să invadeze Ucraina, notează Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu ţine cont de aceste declaraţii ale statelor occidentale, a spus Peskov pe canalul de stat Rossia 1.

"Cert este că asta duce direct la o creştere a tensiunilor. Iar când tensiunile escaladează la maximum, cum se întâmplă acum, de exemplu, pe linia de contact (din estul Ucrainei), atunci orice scânteie, orice incident neplănuit şi orice provocare minoră plănuită pot duce la consecinţe ireparabile", a adăugat Pekov.

"Aşa că toate acestea au - sau pot avea - consecinţe adverse. Exerciţiul zilnic de a anunţa o dată a invadării Ucrainei de către Rusia este o practică foarte proastă", a mai spus el.

Peskov: Ce rost are ca Rusia să atace pe cineva? Oficialul de la Kremlin spune că Occidentul nu este "prea bun la istorie"

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că "nu are rost ca Rusia să atace pe cineva", îndemnând partenerii occidentali să fie raţionali.

"Vă îndemnăm să vă puneţi întrebarea: ce rost are ca Rusia să atace pe cineva?", a declarat Peskov, într-un interviu pentru postul de stat Rossia 1, scrie news.ro.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin a criticat, de asemenea, Occidentul pentru că "nu a fost foarte bun la istorie”, susţinând că Rusia nu a invadat niciodată o altă ţară.

"Vă reamintim că Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni de-a lungul istoriei sale. Şi Rusia, care a supravieţuit atâtor războaie, este ultima ţară din Europa care vrea să vorbească, chiar să pronunţe cuvântul «război", a declarat Peskov.

Întrebat despre situaţia din Donbas, Peskov a avertizat că "orice scânteie, orice incident neplanificat sau orice provocare minoră poate duce la consecinţe ireparabile”.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62243487
Simbolul misterios apărut pe blindatele rusești de la frontiera cu Ucraina. Ce ar însemna semnul „Z”

Tancurile și blindatele rusești aflate în proximitatea granițelor cu Ucraina au fost marcate cu semnul „Z”, au observat duminică analiștii, ceea ce a dus la mai multe speculații cu privire simbolistica acestui marcaj, potrivit The Telegraph.

62238275
Regina Elisabeta a II-a a fost testată pozitiv pentru Covid-19

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii fost testată pozitiv pentru Covid, a transmis Palatul Buckingham, scrie BBC.

62243483
Încă o regiune din Rusia declară stare de urgență din cauza refugiaților din Ucraina

Starea de urgență a fost introdusă pe teritoriul regiunii Voronezh din cauza fluxului tot mai mare de refugiați din Donbass

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.