Kim Jong Un vrea să reia discuţiile cu Statele Unite, dacă va fi ales Trump. „Nu ştie prea multe despre diplomaţie”

62175484

Coreea de Nord doreşte să redeschidă negocierile nucleare cu Statele Unite, dacă Donald Trump este reales preşedinte.

Coreea de Nord lucrează la elaborarea unei noi strategii de negociere, a declarat pentru Reuters un diplomat nord-coreean de rang înalt care a dezertat recent în Coreea de Sud.

Fuga lui Ri Il Gyu din Cuba a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume luna trecută. El a fost cel mai înalt diplomat nord-coreean care a dezertat în Sud din 2016. În primul său interviu cu presa internaţională, Ri a declarat că Phenianul a stabilit Rusia, SUA şi Japonia ca fiind priorităţile sale principale în materie de politică externă pentru acest an şi mai departe.

În timp ce îşi consolidează relaţiile cu Rusia, Phenianul doreşte să redeschidă negocierile nucleare în cazul în care Trump câştigă realegerea în noiembrie, a declarat Ri. Trump, în timpul mandatului său anterior, a avut un angajament diplomatic fără precedent cu Coreea de Nord.

Diplomaţii de la Phenian au elaborat o strategie pentru acest scenariu, cu scopul de a obţine ridicarea sancţiunilor impuse programelor sale de armament, de a elimina desemnarea ţării ca stat sponsor al terorismului şi de a obţine ajutor economic, a declarat Ri.

Comentariile sale semnalează o posibilă schimbare a poziţiei actuale a Nordului, după recentele declaraţii prin care a abandonat posibilitatea dialogului cu SUA şi a avertizat cu privire la o confruntare armată, notează Reuters.

Un summit între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi Donald Trump în Vietnam în 2019 a fost eşec din cauza sancţiunilor, pentru care Ri dă vina parţial pe decizia lui Kim de a încredinţa diplomaţia nucleară unor comandanţi militari "lipsiţi de experienţă".

"Kim Jong Un nu ştie prea multe despre relaţiile internaţionale şi diplomaţie sau cum să facă judecăţi strategice", a arătat el. "De data aceasta, Ministerul de Externe ar câştiga cu siguranţă putere şi va prelua conducerea, şi nu va fi atât de uşor pentru Trump să lege din nou Coreea de Nord de mâini şi picioare timp de patru ani fără să dea nimic", a arătat diplomatul.

Prin strângerea legăturilor cu Rusia, Coreea de Nord a primit ajutor în ceea ce priveşte tehnologia rachetelor şi economia sa. Dar un beneficiu mai mare ar putea fi blocarea sancţiunilor suplimentare şi subminarea celor existente, a arătat Ri, adăugând că asta ar creşte puterea de negociere a Phenianului faţă de Washington.

"Ruşii şi-au murdărit mâinile implicându-se în tranzacţii ilicite şi, datorită acestui fapt, Coreea de Nord nu mai trebuie să se bazeze pe SUA pentru ridicarea sancţiunilor, ceea ce înseamnă, în esenţă, că au deposedat SUA de o monedă cheie de negociere", a spus el.

La Tokyo, prim-ministrul japonez Fumio Kishida a declarat că doreşte să se întâlnească cu Kim, însă problema cetăţenilor japonezi răpiţi de Coreea de Nord în anii 1970 şi 1980 a reprezentat mult timp un obstacol.

Potrivit lui Ri, Kim ar încerca să organizeze un summit cu Japonia, cu scopul de a obţine asistenţă economică în schimbul unor concesii privind problema acestor cetăţeni.

Tokyo consideră că 17 dintre cetăţenii săi au fost răpiţi, dintre care cinci s-au întors în Japonia în 2002. Phenianul consideră că problema este rezolvată, recunoscând că a răpit 13 cetăţeni japonezi şi afirmând că cei care nu au fost găsiţi fie au murit, fie nu se ştie unde se află. Ri a indicat că Kim ar fi dispus să schimbe această poziţie, stabilită în timpul tatălui său Kim Jong Il, pentru a obţine sprijin economic. "Ei spun că problema a fost rezolvată, dar asta este doar pentru a spori puterea de negociere până când vor obţine concesii în cadrul unui summit", a declarat acesta.

După ce a studiat la o şcoală franceză din Algeria şi a trăit în Cuba alături de tatăl său, care a fost reporter al presei de stat, Ri spune că şi-a imaginat o viaţă în Coreea de Sud încă din copilărie, dar nu a încercat niciodată să fugă până când a început să fie intimidat de un coleg diplomat pentru că a refuzat mită. Apoi, momentul decisiv a venit atunci când Phenianul i-a refuzat instantaneu cererea de a primi tratament medical în Mexic, pe propria cheltuială, pentru o ruptură de vertebră la gât. "Atunci a explodat tot resentimentul pe care îl nutream faţă de regim", a mărturisit el.

Închiderea adusă de pandemia de COVID-19 a adâncit greutăţile acasă şi pentru cei aflaţi în străinătate, majoritatea liniilor telefonice către Phenian fiind tăiate pentru a preveni răspândirea oricăror informaţii în lumea exterioară, a declarat Ri.

De asemenea, problemele financiare au forţat Coreea de Nord să închidă o duzină din cele 54 de misiuni diplomatice ale sale. "Când au început redeschiderea (după Covid) şi să-i convoace pe cei care lucrează în străinătate la începutul anului 2023, le-au cerut să aducă acasă orice, de la periuţe de dinţi folosite la linguri, spunând că nu mai există nimic", a spus el.

Ri a asistat, de asemenea, la lansarea relaţiilor diplomatice între Coreea de Sud şi Cuba, un aliat al Phenianului din perioada Războiului Rece. "Am făcut totul pentru a bloca acest lucru, dar stabilirea relaţiilor cu Cuba a fost cel mai bun lucru pe care Coreea de Sud l-a făcut anul trecut", a spus el. "A fost un exemplu al modului în care s-au schimbat valurile istoriei şi al direcţiei spre care se îndreaptă o civilizaţie normală a comunităţii internaţionale", a arătat diplomatul.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Căldura puternică provoacă peste 175.000 de decese anual în întreaga regiune europeană

Căldura extremă ucide cel puțin 175.000 de oameni anual în regiunea europeană, unde temperaturile continuă să crească rapid, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății.

Amenințarea Rusiei după ce Occidentul se pregătește să livreze primele avioane de luptă F-16 în Ucraina

Rusia a dat asigurări, joi, că avioanele de luptă F-16 pe care Occidentul le-a promis Ucrainei vor fi ''doborâte'', precizând că aparatele, dintre care unele au fost deja livrate potrivit anumitor media, vor avea puţin efect pe câmpul de luptă.

„Destul este destul”. Protest violent în Londra, chiar pe Downing Street, după cumplitele crime din Southport

Revoltele generate de cumplitele crime din orășelul britanic Southport au ajuns și la Londra. Cel puțin 100 de persoane au fost reținute după un protest violent izbucnit miercuri seară chiar pe Downing Street, aproape de reşedinţa premierului britanic.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.