Încearcă să repare relațiile cu a doua cea mai mare economie a lumii, pentru a reduce dependența de Statele Unite. În urma discuțiilor, Starmer a obținut călătorii fără viză în China pentru compatrioții săi.

După sosirea în capitala Chinei, Keir Starmer a luat cina într-un restaurant căutat de mai toți oaspeții străini pentru preparatele cu ciuperci savuroase. Starmer și-a făcut poze cu angajații localului și s-a străduit să-și îmbunătățească pronunția pentru „mulțumesc” în limba chineză.

Joi dimineață, în cea mai importantă etapă a vizitei sale de patru zile în China, Starmer a discutat timp de 80 de minute cu Xi Jinping, în Marea Sală a Poporului, înainte de a lua prânzul împreună.

Xi Jinping, președintele Chinei: „În ultimii ani, relațiile dintre China și Marea Britanie au avut suișuri și coborâșuri, care nu au fost deloc în interesul celor două țări.”

Keir Starmer, premierul Marii Britanii: „După cum știm cu toții, evenimentele internaționale afectează tot ce se întâmplă în țările noastre, de la prețurile de pe rafturile supermarketurilor până la sentimentul de siguranță. Parteneriatele noastre internaționale ne ajută să oferim securitatea și prosperitatea pe care poporul britanic le merită. Și de aceea spun de multă vreme că Marea Britanie și China au nevoie de un parteneriat strategic pe termen lung, consecvent și cuprinzător.”

Jill Lawless, The Associated Press: „Este o încercare a lui Starmer de a echilibra relațiile cu Beijingul, după un deceniu în care acestea au trecut de la o scurtă eră de aur, susținută de David Cameron, premier în 2015, la o răcire profundă, pe fondul unor dosare precum starea drepturilor omului în China, sprijinul acordat Rusiei în războiul din Ucraina, soarta Taiwanului și spionajul Chinei în Marea Britanie.”

Vizita lui Starmer, care a beneficiat astăzi și de o vizită ghidată prin Orașul Interzis, survine la scurt timp după ce guvernul său a aprobat controversatul plan al Chinei de a construi o mega-ambasadă în inima Londrei, respingând obiecțiile unor politicieni care au afirmat că noua clădire va facilita operațiunile de spionaj ale Beijingului.

Asta deși chiar Starmer vorbea despre riscuri în urmă cu șase săptămâni. Însă, între timp, politica externă tot mai agresivă a administrației Trump i-a împins în brațele chinezilor pe vechii aliați ai Washingtonului.

Jill Lawless, The Associated Press: „Mulți lideri consideră că SUA devin un aliat pe care nu te mai poți baza. Așa că se orientează către parteneri mai predictibili.”

Luna trecută, vizita lui Emmanuel Macron în China nu s-a soldat cu acorduri semnificative. În februarie își va încerca norocul și cancelarul german, Friedrich Merz. Săptămâna trecută, premierul canadian Mark Carney a convenit cu Xi Jinping reducerea tarifelor vamale pentru vehiculele electrice chinezești și uleiul de canola canadian. Înfuriat, Trump a amenințat că va impune tarife de 100% – practic un embargo – asupra tuturor bunurilor și produselor canadiene, dacă Ottawa va da curs unui acord de liber schimb cu Beijingul.

Este și motivul pentru care prim-ministrul britanic a ținut să sublinieze că Regatul Unit nu trebuie să aleagă între China și SUA.