Joe Biden reiterează susţinerea Ucrainei de către SUA, după ce Congresul evită o paralizie bugetară

62385366
Getty

Preşedintele american Joe Biden reiterează susţinerea Ucrainei, după ce Statele Unite au evitat în ultimul moment, sâmbătă, o paralizie bugetară, relatează CNN.

 

 

Şefu statului american îndeamnă Congresul să finanţeze în mod separat asistenţa acordată Ucrainei în războiul împotriva Rusiei, după scoaterea ajutoarelor americane destinate Kievului dintr-un compromis temporar, citează news.ro.

”În pofida faptului că speakerul (preşedintele Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy) şi marea majoritate a Congresului au susţinut constant Ucraina, acest nou acord nu prevede noi finanţări în continuarea acestui sprijin. Nu putem, în niciun caz, să permitem ca susţinerea americană a Ucrainei să fie întreruptă”, a subliniat el.

Biden a salutat eforturi ale celor două partide de a ţine Guvernul deschis şi finanţat până în noiembrie.

Însă el a denunţat agitaţia de ultim moment a republicanilor din Camera Reprezentanţilor drept o ”criză fabricată”, care putea fi evitată cu multe luni în urmă.

O închidere (”shutdown”) a Guvernului american a fost evitată după ce Congresul a adoptat măsuri provizorii de finanţare înaintea expirării termenului limită, la miezul nopţii de sâmbără spre duminică (7.00, ora României).

Joe Biden a promulgat textul sâmbătă noaptea.

Textul prevedea în varianta iniţială fonduri destinate Ucrainei în lupta împotriva invaziei ruse, însă aceste prevederi au fost scoase din document în urma unor obiecţii ale unor trumpişti în timpul unor negocieri

Senatorul democrat din Colorado Michael Bennet a întârziat votul, obiectând cu privire la îngrijorări referitoare la lipsa unor finanţări.

Membrii ai conducerii Senatului din ambele partide au publicat o declaraţie comună în care se angajează să adopte prin vot finanţări suplimentare ale ajutoarelor destinate Ucrainei ”în săptămânile viitoare”.

Conducerea democraţilor în Camera Reprezentanţilor îi cere preşedintelui Camerei Kevin McCarthy să prezinte un proiect de lege distinct privind ajutarea Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62382170
Trei răniţi şi pagube materiale în mai multe regiuni ruseşti, în atacuri cu dronă şi obuze
Mai multe regiuni ruse au fost ţinta unor atacuri cu dronă şi obuze ucrainene, duminică, soldate cu trei răniţi şi pagube materiale şi care au obligat un aeroport să-şi deturneze zborurile, anunţă oficiali ruşi, relatează AFP.    
62390976
I-a turnat zilnic soțului clor în cafea pentru că voia să divorțeze de ea. Descoperirea șocantă care a trimis-o la închisoare
O femeie în vârstă de 39 de ani a fost acuzată de tentativă de omor după ce a turnat în repetate rânduri clor în cafeaua soțului ei.  
62390968
Peste 100 de vieți distruse într-un incendiu devastator la o nuntă din Irak. Mireasa este în șoc și nu mai poate vorbi
O nuntă aparent fericită s-a transformat într-un dezastru de proporții, lăsând-o pe mireasă mută și pe mire profund afectat.