Joe Biden estimează că suspendarea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

62326033
AFP

Preşedintele Joe Biden a declarat miercuri că nu interpretează decizia preşedintelui Vladimir Putin de a suspenda participarea Rusiei la un tratat privind armele nucleare ca un semnal pentru utilizarea armelor nucleare.


"Este o mare greşeală să faci asta. Nu foarte responsabil. Dar nu am citit în asta că se gândeşte să folosească arme nucleare sau ceva de genul acesta", a declarat Joe Biden într-un interviu pentru ABC News.

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că prin ajutorul militar oferit Ucrainei încearcă să provoace Rusiei o "înfrângere strategică", aşadar a decis suspendarea participării Rusiei la Tratatul Noul START sau START III şi a avertizat că Moscova ar putea relua testele nucleare. START III este ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, care plafonează la 1.550 numărul focoaselor nucleare desfăşurate de fiecare dintre aceste două ţări şi permite inspecţii reciproce, care însă nu s-au mai desfăşurat din 2020, din cauza pandemiei şi a războiului în Ucraina. Cu toate acestea, Rusia a declarat că va respecta limitele convenite privind rachetele nucleare şi va continua să informeze SUA despre schimbările în desfăşurarea lor, în pofida suspendării.

Întrebat în interviu dacă suspendarea face lumea mai puţin sigură, preşedintele SUA a răspuns:"Ei bine, uite, cred că suntem mai puţin în siguranţă atunci când renunţăm la acordurile de control al armelor care sunt foarte mult în interesul ambelor părţi şi în interesul lumii". Cu toate acestea, el a adăugat că nu există dovezi care să sugereze o schimbare în postura nucleară a Rusiei."Ideea că, într-un fel, asta înseamnă că se gândesc să folosească arme nucleare, rachete balistice intercontinentale, nu există nicio dovadă în acest sens", a adăugat Biden.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marţi că suspendarea anunţată de Rusia este "profund nefericită şi iresponsabilă". Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a estimat că decizia liderului rus a făcut lumea mai periculoasă, îndemnându-l pe acesta să revină asupra ei.

Moscova a cerut ca armele nucleare britanice şi franceze care vizează Rusia să fie incluse în cadrul controlului asupra armamentelor, o poziţie inacceptabilă pentru Washington după peste o jumătate de secol de tratate nucleare bilaterale cu Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62326346
Elita lui Putin, surprinsă în timp ce cască în timpul discursului maraton anti-Occident al liderului de la Kremlin

Vladimir Putin ar fi cu siguranță deranjat să descopere că discursul său atât de așteptat despre starea națiunii, ținut miercuri dimineață în centrul Moscovei, nu a fost atât de impresionant pe cât ar fi sperat.

62269987
Aderarea Finlandei și a Suediei la NATO, dezbătută în Parlamentul de la Budapesta la începutul lui martie. Obiecțiile Turciei

Aderarea Finlandei și a Suediei la NATO va fi introdusă pe ordinea de zi a Parlamentului ungar, urmând să fie discutată la începutul lui martie, potrivit agendei publicate miercuri.

62326345
Putin, păzit pe stadion de un sistem de rachete antiaeriene Pantsir. Moscoviții se tem să nu ajungă războiul la ei

Un sistem de rachete de apărare antiaeriană a fost observat în apropierea locului unde președintele rus Vladimir Putin și-a ținut discursul patriotic de patru minute la Moscova, arată mai multe surse.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.