Japonia nu a mai facut asa ceva de 69 de ani, dupa al Doilea Razboi Mondial. Ce se va intampla cu armata nipona

61693399

Camera inferioara a Parlamentului Japoniei a aprobat joi o lege prin care armata nipona capata puteri mai mari. Evenimentul a avut loc in ciuda boicotului organizat de partidele din opozitie.

Conform Time, votul a venit la o zi dupa ce coalitia guvernamentala condusa de premierul nipon Shinzo Abe a fortat intrarea acestui proiect de lege prin comisiile de specialitate, chiar in timpul unor proteste de amploare.

Shinzo Abe sustine ca vrea sa intareasca rolul armatei pentru a combate cresterea prezentei militare a Chinei in regiune, dar si pentru a contribui mai mult la eforturile internationale de mentinere a pacii. Proiectul legislativ a fost creionat anul trecut, dupa ce guvernul sau a adoptat o noua interpretare a Constitutiei pacifiste a Japoniei, a carei baza a fost gandita de SUA si care a fost pusa in aplicare in primul an de dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

In schimb, parlamentarii din opozitie, expertii legislativi si academicienii sustin ca aceasta noua interpretare este neconstitutionala. Sondajele de opinie arata ca aproximativ 80% dintre japonezi nu "inghit" acest proiect legislativ, iar majoritatea este de parere ca noua interpretare este neconstitutionala.

In continuare, proiectul de lege va merge in camera superioara a Parlamentului Japoniei, care trebuie sa dea votul final in maxim 60 de zile. In caz contrar, proiectul se intoarce in camera inferioara, care va decide. Oricum, ceea ce s-a intamplat joi arata ca legea va fi aprobata.

China: "Un act fara precedent!"

Adoptarea, joi, de catre parlamentul de la Tokyo a noilor legi controversate din domeniul apararii ale premierului Shinzo Abe, destinate sa intareasca rolul militar al Japoniei pe scena internationale, reprezinta un 'act fara precedent dupa al Doilea Razboi Mondial', si-a manifestat ingrijorarea Beijingul, relateaza AFP, conform Agerpres.

'Este perfect legitim sa ne intrebam daca Japonia va renunta la politica sa axata exclusiv pe aparare si va parasi traiectoria dezvoltarii pasnice', a afirmat Hua Chunying, purtatoare de cuvant a diplomatiei chineze, la scurt timp dupa adoptarea noilor legi care reinterpreteaza Constitutia pacifista nipona din 1947 de catre Camera Reprezentantilor (camera inferioara) a parlamentului japonez.

'Cerem Japoniei sa traga invataminte din istorie, sa ramana pe calea de dezvoltare pasnica, sa respecte preocuparile majore de securitate ale vecinilor sai asiatici si sa se abtina de la amenintarea suveranitatii Chinei', a afirmat aceeasi purtatoare de cuvant, intr-un comunicat. Initiativa Japoniei, a subliniat ea, intervine 'in momentul in care popoarele lumii iau aminte la istorie', cu ocazia comemorarilor ocazionate de implinirea a 70 de ani de la incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Noile legi fac posibila trimiterea Fortelor de autoaparare (armata japoneza) in afara teritoriului tarii, pentru a veni in ajutor aliatilor sai, in primul rand SUA.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61693384
Guvernul Chinei a "luat foc" din cauza unui clip VIDEO viral. Ce s-a intamplat in cabina de proba a unui magazin

Inregistrarea video a unei scene de sex a ajuns virala pe site-urile de socializare din China si a pus pe jar autoritatile de la Beijing.

61693355
Doi tineri din SUA au decis sa se casatoreasca intr-un cimitir. Motivul pentru care au ales locul inedit

Adunare vesela, intr-un cimitir din Minesotta. Alaiul nu a venit insa la o inmormantare sau la o pomenire, ci la o nunta.

61675937
Ungaria nu se multumeste doar cu gardul de la granita cu Serbia. Masura anti-imigranti care poate cauza rani grave

Guvernul de la Budapesta intentioneaza sa instaleze sarma ghimpata pe gardul ridicat la granita cu Serbia, ca sa impiedice imigrantii sa intre in Ungaria.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.