Jaful de proporții care a generat situația românilor din Mexic. Ce este „Operațiunea Caraibe”

×
Publicitate

Un jaf de proporţii cu carduri clonate  a provocat alerta internaţională în urma căreia mai multor români nu li s-a permis accesul în Mexic, zile în şir.

Autorităţile din această ţară anunţă că au declanşat o operaţiune de amploare şi că au blocat zeci de conturi. În paralel, căutau printre turiştii noştri cărăuşi de bani, bănuiţi că ar face parte dintr-o reţea criminală, condusă tot de un român, zis „Rechinul”. Inspectorii fiscali vorbesc despre tranzacţii suspecte de zeci de milioane de dolari.

rechinu

„Operaţiunea Caraibe”, aşa se numeşte acţiunea de amploare a Unităţii de informaţii financiare a guvernului mexican, prin care 79 de persoane, fizice şi juridice, au descoperit că nu mai au acces la conturile lor bancare. Decizia a fost anunţată pe Twitter chiar de şeful instituţiei, care a precizat că cei vizaţi, români şi mexicani, fac parte dintr-o grupare infracţională care acţionează în zonele turistice ale ţării şi se ocupă cu clonarea cardurilor bancare.

Jannet Lopez Ponce, jurnalistă la Milenio Noticias: „Din informaţiile pe care le avem, printre conturile acestor 79 de persoane fizice şi juridice se află şi cele ale lui Rechinu, mai exact Florian Tudor, care este considerat liderul acestei bande criminale. Aşadar, şi conturile lui au fost blocate şi se pare că şi conturile altor apropiaţi ai săi, dar şi ale firmei cu care opera mai multe bancomate în care erau instalate dispozitivele cu ajutorul cărora furau informaţiile bancare, utilizate apoi pentru clonarea cardurilor bancare”.

Citește și
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Autorităţile financiare mexicane spun că au analizat de-a lungul timpului mii de tranzacţii suspecte:

- 277 de operaţiuni bancare neobişnuite, în valoare de 16,5 milioane de dolari;
- extrase de cont cu tranzacţii de peste 6 milioane de dolari;
- 730 de transferuri internaţional,e prin care au fost virate sume de peste 12 milioane de dolari;
- 333 de transferuri de încasare a peste 11 milioane de dolari;
- emiterea şi încasarea de cecuri de peste 12 milioane de dolari;
- alte peste 4.000 de transferuri interbancare, totalizând 108 milioane de dolari
- încasarea a peste 106 milioane de dolari.

Practic, inspectorii fiscali bănuiesc aici o amplă operaţiune de spălare a banilor obţinuţi în mod ilicit.

Anchetatorii spun că reţeaua a acţionat în special în staţiunea Cancun de pe riviera mexicană, care atrage anual milioane de turişti din întreaga lume. Cu timpul, însă, îşi extinsese operaţiunile ilegale şi în alte zone turistice, precum Riviera Nayarit, Los Cabos şi Puerto Vallarta.

Deşi se bănuieşte că banda de pe Riviera Maya există încă din 2014, amploarea operaţiunilor ilegale a fost dezvăluită abia anul trecut, ca urmare a unei investigaţii transfrontaliere realizate de jurnaliştii de la Proiectul pentru Raportarea Crimei Organizate şi Corupţiei, care au scos la iveală sumele fabuloase pe care le câştigau infractorii: 240 de milioane de dolari pe an.

Brian Krebs, jurnalist: „Un bancomat foarte frecventat de turişti le poate aduce cu uşurinţă infractorilor 50-60 de mii de dolari pe zi”.

Banii ilegali erau ulterior reintroduşi în circuitul financiar prin intermediul unor firme-fantomă.

Jannet Lopez Ponce, jurnalistă la Milenio Noticias: „Săptămâna viitoare, vor fi formulate acuzaţiile oficiale pentru spălare de bani împotriva acestor 79 de persoane fizice şi firme care au ajutat la „albirea” banilor ce au fost furaţi de la turişti cu ajutorul cardurilor clonate”.

Prin intermediul avocatului care îl apără într-un dosar în România, Rechinul se declară însă nevinovat.

Robert Bică, avocatul românului: „În Mexic nu e vizat de nicio procedură judiciară. Dimpotrivă, el a demarat anumite proceduri faţă de poliţiştii locali din Cancun, care i-au înscenat mai multe infracțiuni, gen port ilegal de armă, că deţinea sume mari de bani. El, acolo, cel puţin în ultimii ani, are afaceri imobiliare la vedere, legale, şi cred că îi convine să ducă forţă de muncă din România”.

Rechinul apare însă ca fiind capul reţelei într-un rechizitoriu al procurorilor români, care i-au trimis de curând în judecată pe câţiva dintre apropiaţii săi, pentru acuzaţii privind clonarea de carduri.

Alertă internaţională a agenţilor federali americani a declanşat la începutul acestei săptămâni scandalul turiştilor români care nu au fost lăsaţi să intre în Mexic vreme de câteva zile.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a oferit primele sale reacții despre Groenlanda, după discursul furibund al lui Donald Trump din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat miercuri că negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina se află într-un „moment decisiv”. 

Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave
Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave

O femeie vulnerabilă a fost ținută captivă și obligată să muncească în casa unei familii din Anglia timp de un sfert de secol. Ea a reușit să ceară ajutor abia în 2021, folosind un telefon mobil pe care îl ascunsese în secret.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.